Vârsta de pensionare se schimbă! Cine va beneficia de modificarea legislativă

Author: Denisa Avram
Actualizat: 19 apr 2021, 10:46
Varsta de pensionare s-ar putea schimba în curând

O categorie de români ar putea să se pensioneze mai devreme. Proiectul de lege care include schimbarea a fost depus la Senat.

Săptămâna trecută a fost depus la Senat un nou proiect de lege care implică modificarea vârstei de pensionare pentru o anumită categorie de populație. Îm momentul de față, cei vizați de posibilele schimbări legislative, pot ieși mai devreme la pensie cu 4 luni.

Se iese mai repede la pensie. Cine sunt beneficiarii

Potrivit noului proiect de lege depus în Senat, românii care au lucrat în condiții speciale de muncă vor avea posibilitatea să iasă mai devreme la pensie. Schimbarea este valabilă pentru cei din sistemul de pensii publice.

Vârsta de pensionare s-ar putea reduce, astfel, cu 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă, față de 4 luni prevăzute în prezent.

Cei care au realizat stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite, și anume ani împliniţi, în cuantum de 1 an vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 luni, potrivit Ziarul Financiar.

Astfel, potrivit aceleași metode de calcul, românii care au fost implicați pe piața muncii timp de 30 de ani, în condiții deosebite vor putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare de 15 ani și 8 luni.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie

Citeste si: Pensii 2021: Ce se întâmplă cu pensiile românilor? Mii de pensionari sunt afectați

Locuri de muncă în condiții deosebite

Varsta de pensionare ar putea fi redusă cu 5 luni pentru cei activi la locuri de munca în condiții deosebite

Legea include ca fiind locuri de muncă în condiţii deosebite:  “locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată

durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor”, potrivit capital.ro.

Citeste si: Se dau bani de la stat! Cine poate primi 1500 de lei? Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a dat toate detaliile

Propunerea legislativă nu este încă în vigoare și pentru a putea fi aplicată, ea trebuie să fie adoptată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ultimul pas va fi publicarea legii în Monitorul Oficial.

Citeste si: Anunț de ultimă oră! Cresc pensiile în 2021? Raluca Turcan a dat vestea în urmă cu puțin timp. Toți pensionarii trebuie să știe