Proprietarul unui teren în imediata vecinătate a Fermei Dacilor a vorbit despre Cornel Dinicu, deși nu îl cunoaște personal. Bărbatul este convins că acesta devine o victimă a unor persoane influente din județul Prahova.
Vecinul lui Cornel Dinicu, acuzații grave după tragedia de la Ferma Dacilor
Individul afirmă că cei presupuși a fi provocat incendiul se aflau în imediata vecinătate a Fermei Dacilor. Mai mult, susține că este imposibil ca flăcările să fi izbucnit dintr-un singur loc.
„ Din toate punctele de vedere, nu am și nu am avut nicio relație cu acest domn Dinicu. Clădirea respectivă avea peste 100 de metri lungime și peste 10 metri lățime.
Putem să mergem că acolo e punctul cheie. Am pentru toate răspuns. Eu am fost la mine la teren și am fost acuzat că am fost acolo să filmăm porcii lui Dinicu. Dar porcii erau luați și adevăratul mafiot e în libertate.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Un nene de la DSV îmi dă amendă de 500 de milioane ca nu am doi câini crotaliati, iar omului ăstuia Dinicu nu îi dă nicio amendă pentru sute de porci.
Omul ăsta e o persoana influentă, dar eu dacă port o conversație cu el, înseamnă ca și eu sunt tot interlop. Eu nu am legătura cu el, o singură dată am mâncat la Ferma Dacilor, acum cinci ani.
Acolo unde e Ferma a fost un drum. Acum a fost ocupat drumul și ne-au întors din drum oamenii domnului Dinicu, când am fost sa filmăm, ca au zis că filmam porcii lui Dinicu.
Exista o scară a puterii, domnul Dinicu e la jumătate, interlopii aia mari sunt la județ. Poate el la rândul lui era doar un supus”, a declarat bărbatul, potrivit România TV.
Incendiul de la Ferma Dacilor a ucis 8 persoane
Opt cadavre carbonizate au fost descoperite în urma incendiului de la Tohani. Printre acestea, este vorba și de Petre Ene, fiul lui Lucian Ene, finul patronului Fermei Dacilor.
Lista completă a victimelor: Ene Petru, Ene Luca, Dinicu Victor (toţi trei minori), Lucian Ene, Gavrilă Anca, Marinescu Adrian, Băiceanu Vlad și Andrei Niţescu.