Moartea artistei Rona Hartner a luat prin surprindere multă lume, iar mesajele de regret au curs pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, multe vedete au uitat-o pe Rona în ziua înmormântării.
Cine au fost persoanele publice prezente la înmormântarea Ronei Hartner
Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum într-o zi de mare sărbătoare, pe data de 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României.
În ciuda zecilor de mesaje de condoleanțe din partea vedetelor din România, doar două nume sonore au luat parte la înmormântarea artistei Rona Hartner.
Deși nu au fost prezente la înmormântare, mai multe vedete și-au exprimat regretul prin intermediul rețelelor de socializare. ” O veste îngrozitoare. Nici nu îmi pot imagina. Îmi pare tare rău. Am aflat aseară că nu e bine deloc. Nu m-aș fi așteptat având în vedere energia ei debordantă, pozitivismul, flacăra aceea a ei extraordinară. Îmi pare extrem de rău că am pierdut-o pe ea. Îmi pare rău pentru suferința fetiței ei, pentru suferința familiei. Dumnezeu să le dea putere. Dumnezeu să o odihnească pe Rona și să-i aibă sufletul în paza lui. Să aibă sufletul luminat, să aibă liniște acolo și să dea Dumnezeu ca fiica ei si aibă puterea de a merge mai departe”, a scris Adina Buzatu, prin intermediul rețelelor de socializare.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru au fost devastați de moartea Ronei Hartner
Aurel Pădureanu a venit răpus de durere la Cimitirul Bellu Catolic, acolo unde Rona Hartner a fost înmormântată.
„ Îmi e și greu să vorbesc, să spun că nu mai există, pentru că a fost un suflet bun, femeia care aducea liniște în jurul ei, o artistă fenomenală, mare artistă. Dumnezeu să o odihnească, să o așeze alături de cele mai mari personalități ale lumii. Îmi pare rău, dar ca să faci această meserie trebuie să ai un talent fenomenal trimis de divinitate și a avut talentul ăsta. O mare artistă! Era în permanență veselă, nu o vedeai niciodată supărată. De fiecare dată când ne întâlneam îmi spunea `Nea Pădureanu, vreau să îmi cânți melodiile alea de le cânți dumneata de suflet` și îi cântam și ne luam în brațe. Ea și Cornelia au fost prietene, foarte bune prietene, ce să vă spun, regret enorm de mult, pentru că a fost o ființă fenomenală. Ar trebui să respectăm artiștii când sunt în viață, nu după ce mor să-i idolatrizăm”, a declarat Aurel Pădureanu la înmormântarea Ronei Hartner, exclusiv pentru Wowbiz.ro.
Ioana Tufaru a declarat, pentru sursa menționată anterior, faptul că nu va putea uita niciodată zâmbetul și energia molipsitoare a artistei. Aceasta și-a reamintit cu nostalgie numeroasele momente în care Rona Hartner i-a fost sprijin și și-a amintit de dureroasa pierdere a mamei sale în urma luptei cu cancerul. Legătura lor a fost cu adevărat specială, exprimându-și frecvent comunicarea, în special pe platformele online. Știrea tragică a trecerii în neființă a îndrăgitei artiste a adâncit durerea deja existentă în inima Ioanei Tufaru.