Vedetele Kanal D au dat startul Sarbatorilor de iarna! Simona Patruleasa si-a aniversat ziua de nastere alaturi de sute de oameni, in cadrul evenimentului din Bucuresti Mall - Vitan

Autor: D.I.
Actualizat: 18 nov 2019, 13:34

Simona Patruleasa, prezentatoarea Stirilor Kanal D din weekend, si-a dorit sa fie alaturi de fani, chiar de ziua ei, si a urcat pe scena in uralele celor prezenti.

Intr-o atmosfera festiva, in fata a sute de oameni, vedetele Kanal D Simona Patruleasa, Anca Ciota, Cristina Mihaela Dorobantu, Ilinca Vandici, Raluca Badulescu, Catalin Botezatu, Ernest, Emil Rengle, precum si matinalii care dau „Scularea!" la Radio Impuls, Orlando Ivan si Radu Tibulca, au aprins luminitele de Craciun, in Bucuresti Mall- Vitan, dand astfel startul sarbatorilor de iarna. Sute de oameni, deopotriva copii si adulti, s-au adunat pentru autografe si poze cu idolii lor, dar si pentru a castiga darurile cu poveste  de  la vedetele preferate, in urma unei tombole.

Simona Patruleasa, prezentatoarea Stirilor Kanal D din weekend, si-a dorit sa fie alaturi de fani, chiar de ziua ei, si a urcat pe scena in uralele celor prezenti. Oamenii prezenti la eveniment i-au cantat in cor „La multi ani!", intr-o atmosfera cu adevarat emotionanta. Indragita vedeta, care a fost insotita de sotul  si de fiica sa, le-a multumit celor prezenti pentru energia pe care i-o transmit zilnic si pentru gandurile frumoase.

Vedetele au impartasit fanilor cele mai frumoase amintiri de Craciun si au subliniat cat de important este ca celebrarea acestei sarbatori sa fie in sanul familiei, alaturi de cei dragi.

"Sunt un familist convins si nu concep Sarbatorile altfel decat alaturi de fiul meu, Alex, si de sotie", a spus Ernest.

"Energia mea vine de la voi, de la acesti oameni minunati, fanii mei, din munca mea", a

adaugat Catalin Botezatu.

"Dragostea celor dragi si sanatea sunt cele mai importante daruri pe care le putem primi", le-a impartasit Raluca Badulescu celor prezenti.

Magia Craciunului este strans legata de un cadou de suflet pe care il daruim celor dragi. Vedetele Kanal D s-au pregatit cu un obiect drag lor, pentru a face o surpriza placuta unui fan din public.

"Am adus o jucarie care a fost a fiului meu, Zian. Cu acest papagal a invatat sa spuna <mama>. Si pentru ca mamele din Romania au stil, am daruit si o esarfa in ton cu sarbatorile", a declarat Ilinca Vandici.

"Mie imi plac bijuteriile statement si cred ca doamnele prezente ar trebui sa straluceasca de sarbatori, asa ca, din suflet, am adus un set care sper sa fie pe placul unei doamne sau, daca va castiga un domn, sa fie un cadou frumos pentru sotie sau iubita", a

subliniat prezentatoarea rubricii Meteo a Stirilor Kanal D, Anca Ciota.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ernest, prezentatorul indragitelor emisiunii "In cautarea adevarului" si "Ochii din umbra", a decis sa daruiasca unui fan doua obiecte din garderoba sa, care il reprezinta.

"Sunt un mare fan al fularelor, esarfelor si cravatelor. Astazi am pus in punguta doua obiecte pe care le-am purtat in cadrul emisiilor si care mi-au purtat noroc, ceea ce doresc si castigatorului".

Emotionata de primirea facuta de fani, Cristina Mihaela Dorobantu le-a spus doamnelor prezente ca va continua sa le spuna "Secrete intre fete", asa cum se numeste si rubrica pe care o prezinta in cadrul emisiunii "Teo Show" si spera ca darul din punga sa sa aiba aceeasi semnificatie pentru castigator sau castigatoare.

"Este un avion din lemn care pentru mine inseamna un zbor imaginar catre obiective greu de atins. Sper ca fiecare om sa prinda aripi si sa isi urmeze visul, oricat ar parea de imposibil".

Ovationat la scena deschisa si rugat sa arate cateva figuri de dans, Emil Rengle, fostul jurat de la "Imi place dansul" a adus un obiect vestimentar drag lui, un hanorac din colectia sa "Prinde-te in dansul vietii".

"Am pus si un joc, Slime, sper sa il castige un copil, dar este fascinant si pentru adulti. Eu sunt mare fan al acestui joc"

Publicul prezent la acest eveniment s-a bucurat, alaturi de vedetele Kanal D, de o seara magica, plina de lumina, amintiri frumoase si povesti de suflet.