Se va prelungi valabilitatea cardurilor pentru energie. Aceste ajutoare de la stat nu vor mai expira pe 31 decembrie, fiind valabile până la data de 31 martie 2024.
Ce anunț a făcut Adrian Câciu
Măsura a fost luată după ce ministrul Adrian Câciu a primit acordul reprezentanților Comisiei Europene, ulterior unor discuții amănunțite.
Aceste ajutoare pentru energie sunt acordate a circa 2 milioane de cetățeni, aflați în situații vulnerabile și care au o situație financiară deficitară.
„O veste bună pentru cei aproximativ 2 milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie: Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obținut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024.
Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, a transmis Adrian Câciu, prin intermediul platformei Facebook.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cine beneficiază de cardurile pentru energie
Ministrul Fondurilor și Proiectelor Europene a insistat asupra prelungirii termenului de valabilitate a acestor vouchere, pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate. Scopul lui a fost ca acești români să depășească sezonul rece, având la dispoziție resursele necesare.
Ajutoarele pentru energie reprezintă niște ajutoare din partea statului, care pot fi utilizate pentru orice formă de încălzire a locuinței. Valoarea lor totală este de 700 de lei, iar banii sunt oferiți sub forma unor vouchere.
Persoanele eligibile pentru acest tip de sprijin financiar sunt cele cu venituri foarte reduse, după cum urmează:
- copiii sau adulții încadrați într-un grad de handicap, fie el grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare nu depășesc suma de 2.000 de lei;
- cei care primesc pensie de invaliditate, care încasează venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
- pensionarii trecuți de vârsta de 60 de ani, inclusiv, care nu primesc mai mult de 2.000 de lei pe lună;
- familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, în condițiile Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- familiile și persoanele singure, care încasează ajutor social, în conformitate cu Legea nr. 416/2001, în ceea ce privește venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Citește și: Ajutor încălzire 2023-2024! Cine sunt românii care pot beneficia de aceste vouchere