Veste buna pentru romani! Bursele scolare cresc din toamna 2020. Cat vor primi elevii

Autor: L.S.
Actualizat: 29 nov 2020, 17:20

Bursele școlare pentru elevi vor fi de minimum 150 de lei, cu posibilitatea de mărire, scrie într-un proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Educație.

În anul școlar 2020-2021, elevii vor primi burse în valoare de minimum 150 de lei.

Este vorba, mai exect, despre bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. Mai mult, acolo unde există bani, sum ava putea fi majorată de către autoritățile locale.

În plus, elevii și studenții vor avea dreptul să ceară și în acest an bani de la stat pentru a-și achiziționa un calculator nou.

Anul precedent s-a decis, prin Legea nr. 38/2019, ca valoarea minimă a tuturor burselor primite de elevi trebuie stabilită prin hotărâre de Guvern în fiecare an.

Astfel, a fost pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului, document ce stabilește, pentru prima oară, valoarea minimă a burselor pe care le vor primi elevii din România.

Elevii și studenții vor avea posibilitatea să ceară bani de la stat și în acest an pentru a-și cumpăra calculatoare noi, spune un alt proiect aflat în dezbatere publică la MEC.

Astfel, și în 2020, tinerii români, cu vârsta de până la 26 de ani, vor primi ajutor de la stat în vederea cumpărării unui calculator nou, în cadrul programului Euro 200.

Valoarea ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb pentru ultima zi a lunii precedente cumpărării calculatorului. După cum stabilește calendarul conținut de proiect, cererile pentru acordarea banilor se pot depune până în data de 17 aprilie 2020, listele beneficiarilor urmând să se publice în 26 mai, informează Avocatnet.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Se schimba Legea Educatiei! Modificari majore: scade numarul de copii pe clasa, transportul gratuit pentru elevi

Citeste si: Este oficial! Structura anului scolar 2020- 2021: cand incepe scoala si cate vacante vor avea elevii

Citeste si: Modificari majore la Educatie! Cum vor fi repartizati copiii in clasele pregatitoare