Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns, ieri, la un acord legat de introducerea unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, informează digi24.ro. Noul încărcător universal va fi introdus în UE din 2024.
Grupul american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, care nu era de acord cu această inițiativă, va trebui să se supună și el noilor reguli pentru a putea vinde în continuare telefoane mobile în Europa.
"Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitive mobile în UE", au anunțat parlamentarii europeni.
Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă al UE, a apreciat că acordul va însemna pentru consumatori economii de aproximativ 250 milioane de euro.
"De asemenea va permite noilor tehnologii, cum ar fi încărcarea wireless, să apară şi să se dezvolte fără a lăsa ca inovarea să devină o sursă a fragmentării pieţei şi un inconvenient pentru consumatori", a declarat
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Zeci de mii de iPhone-uri nu vor mai avea posibilitatea să ruleze aplicația WhatsApp
Anumite telefoane nu vor mai putea rula pe WhatsApp, cea mai populară aplicație de conversație, cu peste două miliarde de utilizatori din toate regiunile lumii. Anunțul a fost făcut chiar de către oficialii WhatsApp.
Înainte de finalul acestui an, posesorii de iPhone ai căror telefoane încă mai funcționează pe baza iOS 10 sau iOS 11, în contextul în care iOS 15.4.1
este cea mai recentă actualizare a sistemul de operare Apple, nu vor mai putea folosi WhatsApp, informa playtech.ro.Potrivit datelor obținute de WABetaInfo, mai mulți utilizatori de iPhone au fost înștiințați prin notificare cu privire la faptul că nu vor mai putea accesa aplicația WhatsApp pe viitor.
Prin mesajul primit li s-a atras atenția utilizatorilor cu faptul că nu vor mai putea folosi WhatsApp-ul începând cu 24 octombrie, dacă nu își vor actualiza sistemul de operare al telefonului.
Dacă deții un iPhone 5 sau iPhone 5C, nu vei mai putea accesa aplicația WhatsApp începând cu 24 octombrie 2022. Dacă ai un iPhone 5S, iPhone 6 sau iPhone 6S și n-ai actualizat sistemul de operare încă, telefonul tău va funcționa mult mai greu și nu-ți va mai permite să amâni actualizarea, pentru a putea avea acces la WhatsApp.