Celebrul actor Kenan İmirzalıoğlu a primit cea mai mare veste cu câteva săptămâni în urmă când soția sa l-a anunțat că este din nou însărcinată. Încă din anul 2016, când s-a căsătorit cu actrița Sinem Kobal, Kenan și-a dorit enorm să aibă mulți copii, însă minunea mult dorită de a deveni părinți s-a produs după câțiva ani. Astfel, Kenan și Sinem sunt extrem de fericiți și așteaptă cu nerăbdare să treacă cele nouă luni de sarcina pentru a-și ține în brațe cel de-al doilea copilaș mult dorit.
Însă marea lor bucurie a fost umbrită recent de înrăutățirea bruscă a stării de sănătate a celebrului actor, care se pare că s-a infectat cu noul coronavirus.
Renumitul Kenan İmirzalıoğlu, actorul care a dat viață personajului Ezel, s-a infectat cu noul coronavirus!
Kenan İmirzalıoğlu, în vârstă de 47 de ani și superbă lui soție, Sinem Kobal, în vârstă de 34 de ani, și-au unit destinele în anul 2016. Patru ani mai târziu, cei doi soți au devenit părinți pentru prima dată. Sinem a adus pe lume o fetița superbă căreia i-au ales prenumele Lalin. De curând, cei doi actori au aflat vor deveni părinți pentru a două oară, la aproape un an de la nașterea primului lor copil.
Telespectatorii din România l-au cunoscut pentru prima dată pe celebrul actor Kenan İmirzalıoğlu în serialul Ezel, difuzat în anul 2009, la Kanal D, în care a jucat rolul personajului principal.
Dincolo de platourile de filmare, Kenan İmirzalıoğlu este un bărbat fericit și împlinit, alături de soția să, Sinem Kobal, care i-a dăruit în cu aproape doi ani o fetiță superbă, iar în prezent este din nou însărcinată și așteaptă mare nerăbdare să vină pe lume și cel de-al doilea copil.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Astăzi, presă turcă a transmis faptul că îndrăgitul actor Kenan İmirzalıoğlu s-a infectat cu noul coronavirus și filmările pentru emisiunea Vrei să fii milionar, pe care acesta o prezintă de ceva vreme, s-au suspendat pentru o perioada. Însă nu se cunosc mai multe detalii despre starea actorului și nici dacă soția și fetiță lor s-au îmbolnăvit.