Sorin Cîmpeanu a precizat că un eventual val patru al pandemiei nu va fi atât de agresiv și este convins că elevii se vor întoarce la școală în această toamnă. Ministrul Educației spune că prezenta fizică la cursuri este esențială pentru a stopa pierderile atât pe plan educațional, cât și social și comportamental pentru elevi, studenți și cadre didactice.
Elevii se întorc fizic la școală din toamnă, anunță Sorin Cîmpeanu
Valul patru al pandemiei nu-i îngrijorează pe oficiali, ministrul Educației este de părere că elevii vor putea reveni fizc la școală din toamnă. Acesta este de părere că prezența fizcă la cursuri este necesară pentru a stopa pierderile pe plan educațional, cât și pe plan social.
"Pierderile au fost mari şi foarte mari. După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi,
Sorin Cîmpeanu este foarte optimist în ceea ce privește un eventual val patru al pandemiei de Covid-19 în țara noastră. Acesta consideră că valul patru nu va fi la fel de agresiv și asta nu va pune probleme în desfășurarea normală a cursurilor din această toamnă.
"Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de
Citeste si: Anunțul momentului pentru elevi! Klaus Iohannis anunţă schimbări în educaţie: "Nu mai putem continua așa"
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Sorin Cîmpeanu, despre măsurile care trebuie respectate la școală
Ministrul Educației este perfect convins că măsurile de protecție sanitară vor fi respectate de către elevi și cadre didactice.
"Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri", a susţinut ministrul.