În contextul în care numărul cazurilor noi de coronavirus este în creștere și la fel și al celor care își pierd viața din cauza coronavirusului, medicii de la Institutul „Matei Balș” din București vin cu vești bune. Un medicament folosit de aceștia pare să fie eficient în tratarea coronavirusului.
Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balş” din Capitală: „E un medicament ţintit.”
Încă din luna octombrie, medicii de la Institutul „Matei Balș” au testat tratamentul cu Regeneron. Este vorba despre un tratament care constă în administrarea a doi anticorpi sintetici, asemănători cu cei pe care organismul îi produce în mod natural în momentul în care apare o infecție în corp. Această terapie a fost folosită și în cazul lui Donald Trump și a dat cele mai bune rezultate.
Deși medicii au observat că acest tratament este eficient, cei doi anticorpi pot fi administrați doar pacienților care dezvoltă forme ușoare ale bolii, în prima săptămână de la apariția simptomelor, având capacitatea de a preveni apariția unor forme grave ale infecției cu coronavirus.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
”Eu cred că este medicamentul momentului. E un medicament ţintit şi, atenţie, este pentru prima dată când vorbim de un medicament nou. Celelalte variante de terapie antivirală, cum bine ştim, nu erau variante noi. Au fost folosite şi în alte infecţii virale. Este extrem de eficient. De ce? Pentru că împiedică intrarea virusului în celulă. Cu condiţia să nu apuce să intre, că dacă a apucat, modificările sunt în desfăşurare, eficienţa este minimă.”, a spus Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balş” din Capitală, potrivit observatornews.ro .
Tratamentul a fost folosit și la Iași, iar medicul Carmen Dorobăț a precizat că nu au fost observate reacții adverse.
„Regeneronul este o soluție care cuprinde anticorpi, anticorpi care îmbracă ca o mănușă virusul respectiv și îl împiedică să se așeze pe celulă. Din declarațiile pacienților a reieşit că nu au avut nici un fel de reacții adverse, iar starea generală s-a îmbunătățit.”, a spus Prof. Dr Carmen Dorobăț.