În luna octombrie, numărul cazurilor noi de coronavirus a izbuncnit în România, astfel că s-au atins valori record ale ratei de incidență. În București, rata de infectare cu coronavirus a avut valoarea maximă pe 22 octombrie, atunci când s-au întregistrat 16,54 cazuri la mia de locuitori. De atunci, rata de incidență este în scădere, astfel că pe 12 noiembrie 2021 a ajuns la 7.31 cazuri la mia de locuitori, conform informațiilor prezentate de Direcția de Sănătate Publică București.
Incidența Covid, sub 8 cazuri la mia de locuitori în Capitală
Autoritățile vin cu vești bune pentru bucureșteni. După mai multe săptămâni cu un număr mare de îmbolnăviri și decese, Direcția de Sănătate Publică București a anunțat o nouă scădere a ratei de infectare cu COVID-19. Astfel, conform datelor publicate pe 12 noiembrie 2021, ora 10:00, incidența Covid a coborât sub pragul de 8 cazuri la mia de locuitori în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că și numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus a scăzut la nivelul întregii țări. Astfel, în ultimele 24 de ore, autoritățile au anunțat că au fost confirmate 4,844 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ceea ce privește bilanțul deceselor, de la debutul pandemiei în România și
până în prezent, 52.513 persoane diagnosticate cu coronavirus au murit, iar în ultimele 24 de ore, INSP a raportat 307 decese, din care 21 anterioare intervalului de referință.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În momentul de față, 16,019 persoane se află internate în spital după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Dintre aceste, 1.733 se află în secțiile de terapie intensivă (ATI). Numărul minorilor aflați în spitale este de 273, 24 dintre ei fiind în secțiile ATI.
Majoritatea județelor din România, în continuare în scenariul roșu. Ce județe au trecut în scenariul galben?
Deși a fost înregistrată o scădere a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus la nivelul întregii țări, majoritatea județelor din România se află în continuare în scenariul roșu, rata de incidență depășind în aceste zone valoarea de 6 cazuri la mia de locuitori.
Cu toate acestea, 3 județe au trecut în scenariul galben: Bistrița Năsăud (2,85 cazuri la mia de locuitori), Botoșani (2,63 cazuri la mia de locuitori) și Suceava (2,27 cazuri la mia de locuitori).
Citeste si: Bilanț coronavirus 12 noiembrie 2021: Numărul cazurilor noi scade! Sub 300 de decese în ultimele 24 de ore!