Vești bune pentru fanii lui Burak Özçivit! Celebrul actor turc va putea fi urmărit într-o nouă producție Netflix

Author: Diana Bostan

Burak Özçivit

Sursa: Instagram- Burak Özçivit

Protagonistul serialului „Dragoste infinită”, Burak Özçivit, a bătut palma cu gigantul Netflix, iar filmările pentru noua producție vor începe în curând.

Îndrăgitul actor a luat o pauză de la filmările „Kuruluş: Osman”, iar vestea că va juca într-o producție Netflix i-a luat prin surprindere pe fanii actorului.

Talentatul Burak Özçivit va juca într-o producție Netflix

Având un program extrem de încărcat, actorul turc va începe în câteva zile filmările pentru producția Netflix dramatică „Berber”(“Frizerul”), unde va interpreta rolul principal. Din distribuția filmului mai face parte și Mert Yazıcıoğlu, cunoscut din „Trandafirul negru” și “Iubirea: Curs pentru începători”.

Buruk în serialul „Kuruluş: Osman” 
[Sursa: Instagram- Burak Özçivit]

Citește și: Defne se mută în Adana cu familia ei, iar Omer vrea să se ducă după ea. Vezi online live episodul 24 al serialului “Melek”, începând cu ora 20:00

Nu au fost făcute publice prea multe detalii, însă se speculează că cei doi actori vor fi tată și fiu în această poveste.

Filmul dramatic va fi regizat de Deniz Yorulmazer, iar de scenariu se ocupă Mehmet Ercan Erdem.

Citește și: Adnan din serialul Melek, în ipostaze uluitoare! Iată cum arăta talentatul actor İsmail Açıl cu părul lung, în urmă cu șase ani

Burak, în vârstă de 38 de ani, a cucerit inima fanilor români cu producția „Kara Sevda”(„Dragoste infinită”), acolo unde a interpretat rolul lui Kemal. Povestea de iubire dintre Kemal și Nihan a ținut publicul din România cu sufletul la gură în fiecare seară.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Frumosul Burak Özçivit se află în vacanță cu familia

Actorul și soția lui,actrița Fahriye Evcen, se află în vacanță pe litoralul turcesc, nu singuri, ci alături de cei doi copii. Burak și Fahriye au împreună doi băieți, pe Karan, în vârstă de 3 ani, și Kerem, în vârstă de doar șase luni.

Burak și Fahriye Evcen 
[Sursa: Instagram- Burak Özçivit]

Citește și: Ömer din serialul Melek, apariție de senzație, în cele mai îndrăznețe ipostaze! Iată cum a fost surprins tânărul Mustafa Mert Koç

Cei doi s-au cunoscut la filmările serialului Çalıkuşu, iar în anul 2017 au devenit soț și soție. Fahriye a născut în urmă cu doar șase luni, însă atrage toate privirile, fiind într-o formă fizică de invidiat.

Citește și: Kanal D se pregătește să lanseze, în această toamnă, serialul momentului: „Secrete de familie”!

Actorul va începe filmările și pentru sezonul cinci al serialului „Kuruluş: Osman”, serial ce va avea premiera pe 23 octombrie. Serialul are un real succes în Turcia, fiind o producție de epocă, producție în care actorul îl interpretează pe Osman Gazi, fiul lui Ertugrul Bey, fondatorul Imperiului Otoman. În pauza filmărilor de la „Kuruluş: Osman”, Burak se va afla pe platourile de filmare a producției Netflix ”Berber”.