Programul Casa Verde Fotovoltaice, destinat persoanelor fizice, va fi disponibil în câteva zile!
Cine sunt românii care vor beneficia de 20.000 de lei de la stat
Cu puțin timp în urmă, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi lansat pe 19 mai.
Citește și: Parohiile vor putea cere bani în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice
AFM a declarat că a dat startul sesiunii de finanțare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice destinat persoanelor fizice care vor să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Scopul programului este de a acoperi necesarul de consum energetic și de a furniza surplusul în rețeaua națională.
Înscrierile se pot face începând cu 19 mai 2023, ora 10:00, până pe data de 26 iunie, ora 23:59, pe site-ul www.afm.ro.
Documente necesare pentru solicitanți
a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren,
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Citește și: Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a putea accesa programul Casa Verde Fotovoltaice?
e) copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.
De precizat este că înscrierea se poate face doar într-o singură sesiune.
„În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate”, a precizat AFM.
Potrivit AFM, finanțarea oferită în cadrul acestui program este de maxim 20.000 de lei. Pentru a fi beneficiar, trebuie să suporți costul unei contribuții în valoare de 2.000 de lei.
Bisericile pot beneficia și ele de acest ajutor
Bisericile vor avea și ele acces la Programul Casa Verde Fotovoltaice, potrivit anunțului AFM. Reprezentanții unităților de cult se vor putea înscrie între 27 iunie, ora 10:00- 29 iunie, ora 23:59.
„Având în vedere importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de către cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicaţii informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes şi să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanţare organizate până acum”, a spus preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
„Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie”, a declarat AFM.
Documente necesare:
a) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic.