Vești bune pentru români! Salariul minim a crescut cu 17,6% faţă de anul precedent! Ce spun rapoartele

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 27 mar 2023, 11:30

Cât de mult a crescut salariul minim 2023 față de anul trecut

Sursa: PixaBay - edit Kanal D

Salariul minim a crescut față de anul trecut, potrivit unui raport. Cu toate astea, salariul minim din România este de trei ori mai mic față de alte țări precum Germania, Olanda și Franța.

Potrivit unui raport, salariul minim a fost majorat cu 17,6% în 2023 în România, dar cu toate acestea, în România, veniturile sunt de trei ori mai mici față de cele din țări occidentale precum Germania, Franța și Olanda.

Cât de mult a crescut salariul minim 2023 față de anul trecut

Raportul evidențiază concluzii legate de evoluția salariului minim în contextul actual al inflației care se află în creștere, dar și a pieței locurilor de muncă din țara noastră.

Datele adunate arată o majorare a salariului minim, care a ajuns de la 2.550 de lei brut, în anul 2022, la 3.000 de lei brut, în anul 2023. De majorare au beneficiat peste 2,1 milioane de angajași, conform datelor transmise de  Ministerul Muncii.

Citește și: Ce se va întâmpla cu pensiile din România? Președintele USR: "Nu sunt de acord cu pensionările la vârste fragede"

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

Potrivit informațiilor Eurostat, România s-a poziționat, în 2022, pe locul patru în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai mici salarii minime după Bulgaria, care avea, în 2022, un salariu minim brut de 1.785 de lei, Letonia, cu un salariu minim brut de 2.458 de lei și Ungaria, cu un salariu minim brut de 2/479 de lei.

Ce spune noua directivă aprobată de Parlamentul European

În cazul european, noua directivă aprobată de Parlamentul European favorizează dreptul angajaților de a beneficia de o viață decentă, unde salariul oferit să poată fi folosit în acoperirea nevoilor zilnice, dar și costul vieții într-un mediu economic european.

În vederea respectării acestui drept, statele membre ale Uniunii Europene sunt încurajate să facă o evaluarea a aplicabilității salariului minim în funcție de stat și să ia deciziile necesare pentru a oferi integritate acestuia.

Așadar, țările au varianta de a folosi ca referință servicii la prețuri adevărate sau fixarea salariilor minime la procentul de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut.

Citește și: Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea: Impozitarea contractelor part-time continuă și în 2023

În raport cu climatului economic din prezent, cât și cu a directivei europene aprobate în toamna anului 2022, este recomandată o posibilitate de majorare a salariului minim și în anii ce urmează.