După o perioadă în care veștile proaste s-au ținut lanț în țara noastră, perioadă în care scumprile au fost pe bandă rulantă, se pare că lucrurile încep să meargă pe făgașul normal. Valoarea tichetelor de masă și de creșă a crescut, astfel românii vor primi bani în plus de la stat.
Se dau bani în plus la bonurile de masă și la cele de creșă. Ce sumă vor primi românii?
Ultima perioadă a fost rezervată scumpirilor pe bandă rulantă, facturile la energie și gaze au crescut, precum și alte aspecte negative au existat, după această perioadă neagră, românii primesc acum și o veste bună. Începând cu această lună, tichetele de masă vor suferi o majorare semnificativă. Așadar, prețul unui astfel de tichet va ajunge la 20,09 lei.
Această măsură va fi aplicată și pentru primele două luni ale anului viitor, respectiv februarie și martie 2022.
”Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, nu poate depăși cuantumul de 20,09 lei”, arată
Decizia îi revine angajatorului, acesta va hotărî cine primește tichete de masă și câte. Beneficiarii acestor bonuri de masă au dreptul de a cumpăra pe baza lor alimente din supermarket, în afară de alcool sau țigări.
Veștile nu se opres aici, tichetele de creșă se vor majora și ele. Astfel, de luna aceasta, aceste tichete vor ajunge la valoarea de 490 de lei, așa cum prevede legea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Tichetele de creșă reprezintă un ajutor pentru părinții români. Așadar, salariații care nu beneficiază de concediu pentru creșterea copilului cu vârsta de până în doi ani și nu se indemnizează așa cum prevede legea, primesc tichete de creșă.
Cei care nu beneficiază de aceste tichete sunt asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care copilul se află în grijă, banii se acordă unuia dintre părinți sau tutorelui.
Citeste si: E oficial! Românii vor primi mai mulți bani! S-a publicat în Monitorul Oficial