În acest an, dată fiind rata inflației, toate veniturile care depind direct de indicele social de referință vor fi indexate cu 5,1%. Așadar, de la data de 1 martie 2022, alocațiile pentru creșterea copilului de până la doi ani vor fi majorate cu valoarea de 5,1%.
Alocațiile pentru creșterea copiilor cresc de la 1 martie 2022
„Valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În situaţia în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă”, se arată în Legea 225/2021, postată în Monitorul Oficial din 27 iulie 2021.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
La acest moment, ISR valorează 500 de lei şi se află la același nivel din 2008. Cu următoarea majorare, ISR va avea parte de câteva schimbări, adică va ajunge la valoarea de 525,5 de lei de la data de 1 martie 2022.
Conform calculelor efectuate de avocatnet.ro, venitul minim garantat va fi următorul:
- 148,7 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
- 268 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
- 375,2 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
- 464,5 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
- 553,8 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane.