„În şedinţa de Guvern a fost adoptată Ordonanţa de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 106/2022 prin care Guvernul a prelungit măsura acordării de reduceri de preţ la benzină şi motorină până la 31 decembrie 2022. Prin această Ordonanţă de Urgenţă, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali persoane fizice sau juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţi din depozite, dar şi din staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de 0,5 lei pe litru inclusiv TVA la preţul de vânzare beneficiază de la bugetul de
Compensarea prețului la carburant cu 50 de bani rămâne în vigoare până la sfârșitul anului
Dan Drăgan a explicat că, pentru primele luni de aplicare a compensării la carburant, impactul bugetar a fost estimat la aproximativ 600 de milioane de lei, iar pentru următoarele trei luni, octombrie, noiembrie şi decembrie, este estimat acelaşi impact.
„Pentru primele luni estimam impactul bugetar la aproximativ 600 de milioane de lei, deci coroboram datele pentru primele trei luni. Pentru următoarele trei luni- octombrie, noiembrie şi decembrie- estimăm acelaşi impact, la acelaşi nivel, respectiv 600 de milioane de lei”, a explicat Dan Drăgan.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ordonanţa 106/2022 privind susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină a intrat în vigoare pe 1 iulie 2922. Conform actului normativ, 25 de bani se vor lua din bugetul de stat, iar 25 de bani reprezintă o reducere comercială pe care, voluntar, o vor aplica lanţurile de benzinării în cazul în care doresc să obţină şi reducerea de 25 de bani de la bugetul de stat.
Nicolae Ciucă: „A fost o decizie care a produs efecte”
„Vom prelungi ordonanța de urgență prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte. Am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil. În felul acesta, până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare” , a anunțat Nicolae Ciucă, în incipitul ședinței de Guvern.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că nu crede că preţul la motorină va depăşi 9 lei/litru în perioada următoare, dar valoarea motorinei a crescut uşor față de cea de acum 10 zile.