Uniunea Europeană a decis astăzi, 1 iulie, ca vor scădea o serie de tarife calculate de operatorii de telefonie mobilă şi fixă din România. Astfel, românii vor plăti mai puţin pentru apelurile efectuate în cadrul reţelelor de telefonie fixă sau mobilă.
Cu cât vor scădea tarifele pentru terminarea apelurilor?
Potrivit noilor reglementări, tarifele pentru terminarea apelurilor, se vor diminua cu aproape 8%, în cazul apelurilor mobile, respectiv circa 20%, în cazul apelurile efectuate din reţelele fixe.
Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, conform Capital.ro.
Regulamentul impus de Comisia Europeană este obligatoriu şi nu este nevoie de o transpunere în legislaţia naţională, el aplicându-se direct, scrie news.ro.
“Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori”, transmite ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații).
Ce se va întâmpla dupa 1 ianuarie 2022?
Pentru anii următori, Comisiea Europenă stabileşte tarifele ce se vor aplica şi în România în cazul apelurilor mobile:
- 0,55 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;
- 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;
- 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.
Citeste si: Vesti proaste pentru romani! Se intampla de la 1 iulie
"În rețeaua de telefonie fixă, există alt tarif maximal, dar și acesta va fi cu aproximativ 20% mai mic față de cel actual (0,098 eurocenți/minut) care se aplică în România de la 1 noiembrie 2020. Tariful în vigoare în acest moment a fost determinat de ANCOM în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur.
Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut", potrivit playtech.ro.