Vești proastă pentru cetățenii români care vor să iasă mai devreme la pensie. Marcel Boloș a explicat totul

Autor: Lavinia Medrea

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat ce se va întâmpla cu jaloanele din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează pensiile.

„Avem două jaloane pe ceea ce înseamnă pensiile și sistemul de pensii. Un prim jalon, care este la sfârșitul lunii decembrie, pentru pensiile speciale, și un al doilea, care este la sfârșitul trimestrul I care se referă la reforma pensiilor.

Ce se întâmplă cu cei care vor să iasă mai devreme la pensie

Într-adevăr, potrivit deciziei pe care o avem, de aprobare a PNRR-ului, sunt elemente de reformă sensibile care privesc sistemul de pensii de la vârsta de pensionare până la eliminarea unor facilități privind pensia anticipată. Și, desigur, avem acolo și anumite componente care țin de modul de calcul al pensiilor. Prin urmare, acest jaloane sunt cu impact în societate destul de mare și sunt destul de sensibile din acest punct de vedere. Pe

lângă faptul că în ceea ce privește legea pensiilor speciale și pensiile speciale, acestea nu le regăsim în sistemul nostru național de pensii, de serviciu sau pensii ocupaționale, care iarăși afectează un număr mare de beneficiari și acolo avem, de asemenea, ca și componentă raționalizarea pensiilor, calculul pensiilor și trecerea lor pe principiul contributivității. Deci sunt, într-adevăr, jaloane, un fel de cartof fierbinte al Planului Național de Redresare și Reziliență. În plus, avem în față și discuțiile informale cu Comisia privind modificarea PNRR-ului.
Deci, perioada care urmează este, din acest punct de vedere, o perioadă foarte încărcată”
, a explicat Marcel Boloș, citat de România TV.

„În plus față de acel prag, mai avem aceste elemente de reformă pe care vi le-am menționat și pe care va trebui, într un anume fel, să le găsim soluția. Sau există și varianta de negocieri cu Comisia pentru a arăta că avem circumstanțe obiective care ne duc spre a modifica jalonul și a-l pune într-o altă formă, care să se contextualizeze cu ceea ce avem acum în situația de

criză.

Citeste si: Casa Națională de Pensii: Elevii care primesc pensie de urmaș riscă să rămână fără bani! Ce acte trebuie să depună de urgență

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Dacă mandatul din partea Guvernului și a coaliției va fi în acest sens, adică de negociere în aceste discuții informale cu Comisia și de regândire a acestui jalon în funcție de situația pe care o avem acum de parcurs”, a precizat ministrul, despre pragul de 9,4 din PIB.

În același timp, el a subliniat că  „trebuie să fim foarte atenți la argumente, pentru că în Regulamentul Comisiei Europene sunt menționate aceste condiții obiective de modificare a baloanelor și țintelor, a tuturor jandarmilor și țintelor.

Adică trebuie să arătăm că există cauze de natură obiective care fac imposibilă aplicarea Jalonului și în acest fel se negociază modificarea”.

În ce condiții poate exista o renegociere

Legat de condițiile în care poate exista o renegociere, Marcel Boloș a explicat că în „momentul de față avem o criză, avem o inflație care este, iată, ajunge probabil în jur de 15 la sută și este limpede că este nevoie de o măsură de creștere a pensiilor, pentru că această situație există în toate țările membre ale Uniunii Europene și, în acest context, se poate spune că avem un argument la negociere”

Citeste si: Guvernul anunță ce se întâmplă cu pensiile mai mici de 3.000 de lei. Ce s-a decis în legătură cu majorarea cu 10%

Despre dispariția pensiilor speciale, Marcel Boloș a explicat că  „în perioada următoare discuția aceasta o să aibă loc în Coaliție și se va lua o decizie în acest sens. Pentru acest jalon este inevitabil. Noi trebuie să punem pe masă jalonul în forma în care îl avem. Și avem mandat din partea Coaliției și a Guvernului pentru acest tip de jalon”.