Datele oficiale arată că pe teritoriul României au fost confirmate cazuri de îmbolnăvire cu tulpina britanică a coronavirusului, tulpina sud-africană, dar și tulpina braziliană, acestea fiind mult mai contagioase decât varianta inițială a coronavirusului. Ce anunț au făcut acum reprezentanții Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP)?
Tulpina britanică a coronavirusului, dominantă în România. Ce arată analiza INSP?
Tulpina coronavirusului din Marea Britanie se răspândește cu rapiditate pe teritoriul României, după cum arată analiza specialiștilor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Județele din România în care au fost depistate cele mai multe cazuri de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului sunt Bucureștiul, cu 258 de cazuri, Timiș, cu 72 de cazuri, dar și Ilfov cu 29 de cazuri.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Circulația variantei britanice a SARS-CoV-2- linia genetică B.1.1.7 a fost demonstrată deja pentru 71,4% din județele țării și există o probabilitate mare să fi cuprins deja întreg teritoriul României.
Autoritățile au anunțat că până în prezent, pe teritoriul României există 541 de cazuri de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului, 2 cazuri de îmbolnăvire cu tulpina sud-africană și 2 cazuri cu tulpina braziliană.
Specialiștii atrag atenția că, în această perioadă delicată, oamenii ar trebui să respecte cu strictețe regulile de igienă și restricțiile impuse de autorități, în contextul în care numărul de îmbolnăviri este într-o continuă creștere, iar numărul persoanelor care se află în secțiile de terapie intensivă (ATI) este unul ridicat, fapt care stârnește îngrijorarea medicilor.