Indicele ROBOR la 3 luni a urcat marţi, 23 aprilie 2019, la 3,41%. Acesta este cel mai înalt nivel din ultimele 8 luni, conform informaţiilor oferite de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Luni, acesta a urcat la 3,40%.
Marţi, indicele a crescut la 3,41%, cel mai mare nivel din 3 august 2018, când a fost 3,47%.
Totodată, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,43%, pentru a doua oară.
Săptămâna trecută, acesta a urcat de la 3,42% la 3,43%, cel mai mare nivel din 23 noiembrie 2018, când a fost 3,46%.
Evoluţia ROBOR în 2019
ROBOR la 3 luni a început anul în scădere, după ce la 1 ianuarie a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care impunea taxe pe activele bancare în funcţie de nivelul acestui indice.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citeste si: Vești proaste pentru românii cu credite. Ratele ar putea crește prin lege
Citeste si: Schimbări majore: ratelor românilor NU vor mai fi calculate cum știai
De asemenea, Guvernul a adus şi schimbări care îi interesează direct pe clienţi. Dobânda variabilă la creditele în lei va fi calculată ca sumă dintr-un indice de referinţă şi o marjă fixă, aplicată de bancă pe toată durata contractului. Indicele (noul ROBOR) reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor din piaţa interbancară.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
Vezi cele mai noi Stiri Kanal D
sursa: capital.ro