Românii care vor să se pensioneze au o nouă obligație dacă vor să primească pensie. Mai exact, sunt vizate persoanele care au lucrat în mai multe țări ale UE.
Citește și: Ce pensie o să primească un român ce a lucrat 36 de ani? Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Ei sunt pensionarii care riscă să rămână fără bani
Românii care au lucrat în mai multe țări ale UE riscă să rămână fără bani de pensie dacă nu urmează o anumită procedură. Există posibilitatea să fi acumulat drepturi în fiecare dintre țările în care a lucrat.
Așadar, românii sunt obligați să completeze o cerere de pensionare la instituția țării în care locuiește în prezent sau în ultima țară în care și-a desfășurat activitatea.
Înainte de a ieși la pensie, trebuie să vă interesați dacă Casa de Pensii vă va trimite automat cererea de pensionare sau dacă trebuie să o solicitați singuri.
''Dacă ați lucrat în mai multe țări din UE, este posibil să fi dobândit drepturi de pensie în fiecare dintre ele.
Cererea de pensionare va trebui depusă la casa de pensii din țara în care locuiți sau din ultima țară în care ați lucrat. Dacă nu ați lucrat niciodată în țara în care locuiți, aceasta va înainta cererea dvs. către țara în care ați lucrat ultima dată.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Țara respectivă va răspunde de tratarea cererii și va aduna dovezile care atestă contribuțiile pe care le-ați plătit în toate țările în care ați lucrat.
În unele țări, casa de pensii le trimite persoanelor aflate aproape de vârsta de pensionare un formular de cerere de pensionare. Dacă nu primiți formularul, contactați casa de pensii pentru a vedea dacă vi-l va trimite automat.'', potrivit informațiilor publicate de Europa.eu.
Românii care vor să se pensioneze vor depune mai multe documente, în funcție de țara unde locuiește. De obicei, pensionarul trebuie să dea informații despre datele sale bancare și să prezinte un document de identificare.
De asemenea, românii care vor să iasă la pensie trebuie să știe că vârsta legală de pensionare diferă de la o țară a UE la alta. Astfel, pensionarul trebuie să se informeze din timp, pentru fiecare țară în care a lucrata.
''Nu veți putea primi pensia de stat din țara în care locuiți/țara în care ați lucrat ultima dată decât din momentul în care ați împlinit vârsta legală de pensionare din acea țară. De asemenea, dacă ați dobândit drepturi de pensie și în alte țări, veți putea primi părțile corespunzătoare doar în momentul în care ați împlinit vârsta legală de pensionare din țările respective'', notează sursa menționată.
Important de știut este faptul că în unele țări din UE, primești pensia doar dacă ai lucrat o anumită perioadă. În asemenea cazuri, Casa de Pensii trebuie să ia în calcul toate perioadele în care a lucrat în alte țări din UE, ca și cum ar fi lucrat pe teritoriul țării în cauză.