Ludovic Orban este hotărât să facă schimbări importante în ceea ce privește funcționarea instituțiilor publice. Ce anunț a făcut premierul României?
Pandemia de coronavirus a afectat puternic sectorul economic din România, însă premierul Ludovic Orban este convins că va putea gestiona această situație delicată, acesta dezvăluind că are la îndemână cea mai bună soluție pentru a avea suficienți bani la bugetul pe 2021.
Ludovic Orban, anunț important pentru toți bugetarii
Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat că nu va fi nevoie să taie pensiile și salariile pentru a face rost de bani pentru bugetul pe 2021, ci are un alt plan care cu siguranță va da cele mai
bune rezultate. Premierul a anunțat că, dacă situația o va impune, mai mulți bugetari își vor pierde locul de muncă începând de anul viitor. Premierul României a ținut să sublinieze că oamenii care își fac treaba în cadrul instituțiilor statului nu sunt absolut deloc în pericol, ci măsura îi vizează doar pe cei care dețin funcții care nu sunt justificate sau nu își fac treaba așa cum ar trebui.
„Dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituțiilor publice, mai scăpând de unii care nu își fac treaba. Înseamnă trebuie să facem simplificare, digitalizare, oricum trebuie să facem un audit, o evaluare a funcționării a instituțiilor publice și în mod evident e posibil să fie redus numărul de angajați în sectorul public, dar să stea liniștiți, orice angajat într-o instituție publică care
își face treaba nu e în pericol. Sunt în pericol cei care au fost obișnuiți să se facă că muncesc, nu cei care își fac treaba. În rest, obiectivul nostru este să creștem veniturile oamenilor, dorim o creștere economică cât mai rapidă, am pregătit acest plan de dezvoltare a României care este fundamentat, în care arătăm pașii pe care îi parcurgem, sursele de finanțare, etapizarea și efectele pe care le generează fiecare măsură pe care vrem să o implementăm.”, a anunțat premierul Ludovic Orban la România TV, potrivit libertatea.ro.
Declarațiile premierului Ludovic Orban vin la scurt timp după ce s-a aflat că în Mureș, un inginer a fost înlocuit din funcție cu o persoană fără experiență, lucru care s-a întâmplat și în alte județe ale țării, numirile făcându-se politic.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.