Astăzi, angajații Poștei Române au protestat în vederea lipsei de progres în negocierile pentru încheierea unui contract colectiv de muncă și îmbunătățirea condițiilor salariale.
Din ce cauză protestează angajații de la Poșta Română
Sindicaliștii au subliniat că, în lipsa unei soluții, vor fi nevoiți să recurgă la o grevă generală, care ar afecta profund peste 5 milioane de români, inclusiv pensionari, beneficiari de ajutoare sociale și justițiabili.
„Facem precizarea că, dacă se va ajunge în situația declarării grevei generale în cadrul Companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit, ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situații de subzistență şi nu în ultimul rând ținând cont că Poșta Română distribuie
Acesta a subliniat că revendicările angajaților includ o creștere salarială de 400 de lei net și o majorare cuprinsă între 5 și 10% a sporurilor de loialitate.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Poșta Română anunță o grevă de proporții dacă nu li se iau în calcul doleanțele
Prin aceste precizări, vicepreședintele Blocului Național Sindical a evidențiat nevoia de a găsi un consens rapid pentru a evita o escaladare a tensiunilor. Cu toate acestea, negocierile au stagnat, iar sindicaliștii acuză conducerea Poștei Române de lipsă de interes și de neimplicare în procesul de negociere.
„Nu s-a ajuns la niciun consens până în momentul de față, conducerea Poștei Române, prin directorul general Valentin Ștefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poștei Române, nu a participat la niciuna dintre ședințele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimițând acolo niște persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre ședințe directorul general Valentin Ștefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administrație pentru negocierea colectivă”, a declarat Mircea Burlacu.
Angajații Poștei și-au exprimat frustrarea față de lipsa de transparență și de implicare din partea conducerii și au avertizat că vor continua să lupte pentru drepturile lor. Liderul de sindicat a subliniat că greva propriu-zisă va fi inevitabilă dacă nu se găsește o soluție rapidă și echitabilă prin încheierea unui contract colectiv de muncă.
„Greva propriu-zisă va avea loc, cu siguranță, dacă nu găsim o soluție care să se materializeze rapid prin încheierea unui contract colectiv de muncă”, a spus liderul de sindicat, potrivit sursei citate.