Având la bază întâmplări reale, serialul „Prizoniera destinului” i-a cucerit pe iubitorii serialelor turcești, astfel că fiecare episod este așteptat cu nerăbdare pentru a vedea cum va evolua viața lui Zeynep, personajul principal al serialului. Iată ce se va întâmpla în episodul cu numărul 31 din sezonul 1 al îndrăgitului serial.
Vezi Video Online subtitrat serialul „Prizoniera destinului” pe Kanal D
Zeynep este personajul în jurul căruia se desfășoară întreaga acțiune a serialului „Prizoniera destinului”.
Zeynep a venit pe lume într-o familie săracă, dar viața ei s-a schimbat radical în momentul în care a fost dată spre adopție. Astfel, tânăra a avut șansa de a crește într-o familie înstărită, înconjurată de iubire.
Serialul „Prizoniera destinului”, o producție turcească foarte îndrăgită de public, face parte din programul TV al postului Kanal D și este difuzat de trei ori pe săptămână, mai exact de luni până miercuri, începând cu ora 20:00.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Ce se va întâmpla în episodul cu numărul 31 din primul sezon al serialului „Prizoniera destinului”?
Episodul cu numărul 31 din serialul „Prizoniera destinului” se anunță unul plin de suspans, având în vedere că Zeynep este hotărâtă să renunțe la tot și să facă schimbări importante în viața ei personală. Din cauza comportamentului său, Mehdi ajunge după gratii și deși Zeynep l-ar putea salva, tânăra decide să nu își retragă plângerea împotriva sa. Zeynep nu va fi impresionată nici măcar de faptul că Benal a născut, iar Mehdi și-ar fi dorit să îi fie alături în aceste momente.
În sufletul lui Zeynep se duce o adevărată luptă și este confuză în privința sentimentelor ei, iar Baris profită de această situație pentru a se apropia din ce în ce mai mult de ea. Acesta va fi pus la punct de fratele său care îi va cere să îi rămână doar prieten lui Zeynep.