Un concert, ce a fost organizat la târgul de Crăciun de la Calafat, s-a transformat în subiect de glume în mediul online, deoarece artista care a fost invitată s-a trezit în fața a doar câtorva oameni.
Artista care a cântat în fața unui public aproape inexistent
Ploaia de afară nu i-a îndemnat pe oameni să vină la concert și singurele persoane care se aflau la târgul de Crăciun nu erau suficiente cât pentru a da naștere unei atmosfere așa cum era de așteptat.
Chiar și așa, artista nu s-a descurajat, a ucrat pe scenă și a cântat, în timp ce îi îndemna pe cei prezenți să se distreze.
„Și haideți să aplaudăm împreună, să ținem ritmul. Haideți, băieți, să aplaudăm. Foarte bine! Hai să aplaudăm mai tare!”, spunea artista, deși erau doar câteva persoane în fața scenei.
Chiar și așa, se pare că îndemnurile ei au avut efect, căci și alte persoane din târg au venit să o asculte.
„Aș fi mers si eu daca nu era asa aglomerat 😔😔”, „Publicul era în delir”, „Nici mcar prietenii nu au venit să o vadă”, Ea zicea preventive, în caz că venea lumea”, au fost doar o parte dintre
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
@meanwhileinoltenia #meanwhileincalafat #targuldecraciundincalafat #5pasidebine #misiuneatiktok ♬ sunet original- Meanwhile in Oltenia
Primarul din Calafat i-a luat apărarea artistei
Dorel Mitulețu, primarul din Calafat, susține că nu erau atât de puțini oameni la târg precum pare, dar vinovată este ploaia, care i-a răsfirat. De asemenea, și al a rămas la concert, alături de alte câteva persoane.
„Este pentru prima dată în istoria Calafatului când începem un târg de Crăciun. Evenimentul a început la ora 18:00 cu ansamblul de dansuri populare Rozele Calafatului, apoi a continuat cu trupa Etnic și s-a încheiat cu această fată care, într-adevăr, a fost dezavantajată de ploaie. La jumătatea spectacolului ei a început să plouă.
Ținând cont că este iarnă, vă dați seama că părinții care au copii au început să plece. Ce nu se vede acolo, dacă ascultați și fata care face niște comentarii pe scenă, este că oameni mai erau prezenți în dreapta, mai răsfirați, la adăpost de ploaie. Au mai rămas undeva pe la 10-11 persoane, inclusiv eu, dar mă mir că n-au reușit să mă fotografieze. Am văzut reacțiile, dacă transformăm un eveniment pentru copii în așa ceva este foarte rușinos. Calafatul nu a plătit un leu către artistă, totul a fost realizat în parteneriat cu cineva care a semnat un contract cu noi.
Citește și: Rugăciunea care se rostește în fiecare zi din postul Crăciunului 2022. Cum îi ajută pe credincioși
Parte din proiect, care este dedicat copiilor așa cum prevede hotărârea Consiliului Local revine drept cheltuială autorităților locale. Dar partea comercială, dedicată vânzării de produse se va plăti așa cum este contractul. Noi plătim doar partea de curent electric, care este pentru scenă, pentru beculețe și toate cele. La începutul evenimentului au fost prezenți până aproximativ 150 de oameni, nu vrem să dramatizăm și să ne umflăm în pene că acesta este adevărul”, a precizat acesta, conform dcnews.ro.