Clipul de pe YouTube, care a adunat aproape 200.000 de vizualizari, a fost realizat chiar de Ziua Indragostitilor (Valentine's Day) din dorinta lui "Ocean Ramsey" de a-si exprima dragostea fata de rechini.
Femeia a fost filmata de catre fotograful Juan Oliphant, specializat in imortalizarea evenimentelor care se intampla in ocean.
"Multe persoane se tem de rechini pentru ca i-au vazut, din nefericire, portretizati la televizor si in filme ca fiind masini de ucis oameni", sustine blonda iubitoare de rechini. "In realitate, rechinii sunt inteligenti, calculati si, in general, foarte precauti in ceea ce priveste apropierea de oameni", mai precizeaza ea.
Ea inoata alaturi de rechini fara masca de oxigen, asa ca trebuie sa isi controleze bataile inimii si respiratia pentru a nu-i speria pe rechini.
"Trebuie sa ii faci sa aiba incredere in tine, sunt foarte rezervati, foarte precauti. Se sperie foarte repede", sustine fotograful Juan Oliphant.
Ramsey a inceput sa inoate cu rechinii la varsta de 14 ani. Durata cea mai mare pe care o poate petrece sub apa fara oxigen este de 5 minute si 45 de secunde. Ea este instructor de scufundari si de surfing in prezent. Totodata, ea lucreaza si la protejarea rechinilor, marturisind ca se teme ca rata uciderii acestora este alarmanta avand in vedere reputatia lor.
"Rechinii au nevoie sa fie respectati ca animale salbatice si apreciati pentru rolul lor de pradatori de top ai oceanului", este de parere Ramsey.( sursa Mediafax)