“Visul s-a încheiat”. A pierdut Cristiano Ronaldo lupta pentru cel mai bun fotbalist din toate timpurile?

Autor: Madalina Maftei

Rivalitatea dintre Messi și Ronaldo este una dintre cele mai renumite din istoria sportului. Pentru mulți, sunt cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, motivându-se reciproc către performanțe și recorduri noi în fiecare sezon.

Indiferent de tabăra în care ne aflam în trecut, cel puțin până la începutul Campionatului Mondial din Qatar, se putea face un argument solid pentru oricare dintre aceștia să fie cel mai bun din toate timpurile, în special în eventualitatea în care ar fi câștigat râvnitul trofeu, absent din palmaresul fiecăruia. Însă pentru Cristiano Ronaldo, Campionatul Mondial s-a încheiat dezamăgitor și era greu de crezut oricum că îl va ajunge din urmă la nivel individual pe Lionel Messi, deja cu 7 Baloane de Aur (Ronaldo “doar” 5).

“Cel mai mare vis al meu a fost să câștig Cupa Mondială cu Portugalia”, a postat portughezul într-un mesaj pe Instagram. “De-a lungul carierei, am reușit să câștig multe trofee importante, inclusiv cu Portugalia, dar să pun numele țării mele pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost cel mai mare vis al meu, pentru care am luptat din greu”, a continuat acesta.

Chiar dacă rămâne unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, cu recorduri ce poate nu vor fi doborâte niciodată, în ochii multor specialiști, Cristiano Ronaldo a pierdut lupta pentru titlul de cel mai bun jucător din istorie, ba chiar va lăsa un gust amar multor fani datorită evoluțiilor slabe și a comportamentului din ultimele luni atât pe teren, cât și în afara lui.

Concedierea de la Manchester United

Controversatul interviu cu jurnalistul Piers Morgan în care Ronaldo atacă aproape tot ce ține de Manchester United, inclusiv antrenorul și conducerea clubului, a fost primit cu reticență și de către cei mai înflăcărați susținători ai portughezului.

Declarațiile din interviu au dus la concedierea lui Ronaldo de către Manchester United, un deznodământ care se pare că a fost anticipat și chiar forțat de către portughez în condițiile în care ajunsese rezervă la o echipă în reconstrucție, fără șanse prea mari la trofeele la care speră marele CR7 la final de carieră. Pe deasupra, chiar dacă agentul său Jorge Mendes a încercat să-i găsească o echipă nouă, puterile din fotbalul european nu și-l mai permit pe Cristiano Ronaldo, sau cel puțin nu îl mai consideră un transfer chibzuit - un atacant de 37 de ani care nu muncește împreună cu echipa și marchează tot mai puțin.

Tensiuni în tabăra Portugaliei

Clipurile virale cu primirea rece din partea lui Bruno Fernandes sau Joao Cancelo au sugerat că și coechipierii lui Ronaldo începeau să-i întoarcă spatele starului portughez după interviul cu Morgan, publicat chiar înainte de debutul Campionatului Mondial.

Cristiano Ronaldo demonstrase colegilor săi, din nou, că el este mai important decât întreaga echipă. Concedierea de la United l-a lăsat liber de contract înaintea celui mai mare turneu din fotbal, unde sigur se aștepta să evolueze și să demonstreze altor potențiali angajatori că mai are multe de oferit. În schimb, Ronaldo a avut câteva apariții mediocre și a creat o controversă care a urmărit ca un nor de ploaie echipa Portugaliei pe întreg parcursul turneului.

Specialiști și case de pariuri chiar îi vedeau pe portughezi printre primele 7-8 echipe favorite, însă aceștia au fost eliminați în sferturi de Maroc, după o apariție a lui Ronaldo de pe banca de rezerve în repriza a doua.

Evoluțiile tot mai slabe

Chiar dacă se menține în continuare într-o formă fizică impecabilă, Ronaldo a pierdut mult din viteză și muncește tot mai puțin pentru echipă într-o eră a fotbalului în care toți jucătorii de pe teren trebuie să contribuie și să facă un pressing intens.

Soluția antrenorului Fernando Santos a fost să ceară mai mult efort în atac de la Bruno Fernandes, Joao Felix și Bernardo Silva, ca să compenseze pentru mobilitatea scăzută a lui Ronaldo. Nu fost de ajuns pentru că starul portughez oferea tot mai puțin în atac și Santos și-a dat seama că Portugalia a devenit o echipă mai bună fără Ronaldo.

De la 32 de goluri pentru echipa de club si națională în sezonul trecut, Ronaldo a înscris în acest sezon doar 4 goluri din august încoace.

A pierdut Ronaldo lupta cu Leo Messi?

Mulți considerau că lupta pentru a deveni cel mai bun fotbalist din istorie era deja pierdută, dar Cupa Mondială din Qatar era probabil ultima ocazie pentru Ronaldo să obțină trofeul care-i lipsea și lui Messi. Argentinianul încă este protagonist și are șanse bune la câștigarea celor mai prestigioase competiții din lume, în timp ce Ronaldo își găsește tot mai greu un loc de titular la cel mai înalt nivel.

Cristiano Ronaldo spera să ofere un ultim moment de magie pe scena mondială, însă turneul din Qatar a fost un dezastru de PR pentru portughez, reprezentat cel mai bine de momentele de după înfrângerea în fața Marocului, cu Ronaldo mergând singur direct spre tunel, încercând să-și stăpânească lacrimile.

“Visul s-a încheiat”, a declarat Ronaldo prin intermediul paginii sale de Instagram după ce Portugalia a fost eliminată.