George Burcea și Viviana Sposub au trăit o frumoasă poveste de iubire. Însă, după ce au petrecut mai multe luni în Statele Unite ale Americii, cei doi au decis să încheie relația.
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit
După ceva timp de la despărțire, îndrăgostiții au mai încercat să-și dea o șansă, însă fără rezultat, de atunci drumurile lor separându-se definitiv.
Deși, după revenirea din America, George Burcea își dorea să rămână în România, pentru a fi aproape de fiicele sale, situația s-a schimbat radical. Recent, acesta s-a mutat, singur, în Statele Unite, unde își propune să aibă un nou început, atât în viața personală, cât și în carieră.
Aceste afirmații au fost făcute chiar de către un apropiat de al celor doi, care a mai dezvăluit că actorul și-a schimbat până și numărul de telefon, de când s-a stabilit în SUA.
Lucrurile s-au schimbat și în cazul Vivianei, care, spre deosebire de fostul iubit, voia să se stabilească la New York, dar, în ultimă instanță, a decis să rămână în România.
„Ei urmau să se întoarcă în America în această toamnă. George a plecat însă singur, supărat că Viviana nu a mai fost dispusă să dea o șansă relației lor. Și-a schimbat numărul de telefon și intenționează să profite de toate oportunitățile ce i se oferă. George are un agent în America, iar acesta se ocupă de cariera lui”, a spus un prieten comun al celor doi, citat de Cancan.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Viviana Sposub, la brațul altui bărbat
După ce apele s-au liniștit, cei doi și-au văzut, în continuare, de propriile vieți, iar Vivianei Sposub se pare că îi merge din ce în ce mai bine.
Recent, Viviana a publicat câteva imagini, pe InstaStory, în care se poate observa cum s-a distrat, la o petrecere de Halloween, în compania unui alt bărbat. Cei doi păreau foarte apropiați și fericiți împreună, petrecând pe cinste la eveniment.
Deși, nu se știe exact dacă cei doi formează un cuplu sau dacă sunt doar prieteni foarte buni, este cert faptul că imaginile au generat o multitudine de controverse în mediul online, dar și curiozitatea celor care o urmăresc pe vedetă.
Citește și: Viviana Sposub și George Burcea s-au împăcat? Cum au fost surprinși actorul și frumoasa brunetă