Vlad Pascu a dezvăluit în instanță de unde făcea rost de substanțele interzise: Un angajat al Spitalului Floreasca i-a procurat stupefiantele

Author: Andrei Costanda

Vlad Pascu a recunoscut cine era persoana de legătură de la care își procura stupefiantele.

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Vlad Pascu, șoferul de 19 ani implicat într-un accident mortal sub influența substanțelor interzise, a dezvăluit în instanță cum a obținut oxicodonă de la un medic de la Spitalul Floreasca.

Vlad Pascu, cunoscut pentru accidentul tragic din 2 Mai, a fost prezentat joi la Tribunalul București pentru a depune mărturie în cazul lui Tudor Duma, alias „Maru”, dealerul său de substanțe interzise. Duma a fost trimis în judecată de DIICOT în decembrie 2023, alături de frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Anton Constantin, pentru trafic de substanțe interzise de risc și mare risc, precum și pentru deținerea acestor substanțe în scopul consumului propriu.

Angajatul spitalului Floreasca procura substanțele interzise

În sala de judecată, Vlad Pascu a povestit că îl cunoaște pe Tudor Duma de la vârsta de 14 ani, amândoi făcând parte din același cerc de consumatori. Pascu a relatat un episod din aprilie 2023, când a prizat 10 grame de metamfetamină la el acasă, substanță adusă de Duma, alături de o fată și un alt prieten.

În aceeași zi, a primit acasă un alt dealer care i-a vândut 40 de pastile de oxicodonă, o tranzacție programată în prealabil. O parte din aceste pastile au fost consumate imediat împreună cu prietenii săi.

Sub îndrumarea judecătorului, Pascu a detaliat că pastilele de oxicodonă i-au fost furnizate de un dealer poreclit „Doctorul”, care lucrează la Spitalul de Urgență Floreasca. Acesta nu era la prima interacțiune cu dealerul, deoarece cumpărase Xanax de la el cu patru ani în urmă.

După producerea accidentului din 2 Mai, un videoclip filmat în locuința lui Vlad Pascu a apărut în mass-media. În clip, Pascu și prietena lui, ambii sub influența substanțelor interzise, își afirmau statutul de consumatori de oxicodonă, un opioid sintetic de mare risc, de două ori mai puternic decât heroina, conform studiilor științifice. Videoclipul ilustra clar efectele substanțelor asupra comportamentului lor.

Citește și: Ce i-a spus Patrizia mamei sale înainte să fie luată de viitură. Mama tinerei susține că fiica ei se putea salva: „A așteptat-o pe Bianca, care nu știa să înoate”

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Mama lui Vlad Pascu a scăpat de măsura controlului judiciar.
[Sursa: Inquam Photos/ Octav Ganea]

Citește și: Bianca și Patrizia s-au întors acasă: Zi de doliu în comunitatea din Târna Mare

Vlad Pascu se pare că nu este la prima abatere

Prietena lui Pascu a oferit și ea o declarație relevantă în fața procurorilor. Ea a confirmat că videoclipul a fost filmat în noaptea de 13- 14 aprilie 2023, la o petrecere organizată de Pascu în locuința sa din București. Printre participanți s-au numărat Tudor Duma, Rareș Ion, o fată necunoscută și doi băieți vag cunoscuți. În acea noapte, Pascu i-a oferit oxicodonă și o pastilă de metamfetamină. La sosirea sa, masa din camera lui Pascu era plină de oxicodonă pisată, din care toți participanții au prizat.

Prietena a menționat că toate foliile din videoclip erau de oxicodonă de 80 mg, pe care Pascu le desfăcea și le pisa pentru a le oferi invitaților. Mai mult, Pascu a creat capsule speciale amestecând oxicodonă pisată cu pulbere de metamfetamină cristal și alte substanțe necunoscute, oferindu-le exclusiv prietenei sale și luând și el una.

După ce s-au drogat în acest mod, grupul s-a plimbat cu un Buggy Car în zona Tipografilor și s-au urcat cu mașina pe linia ferată din apropierea Universității Româno-Americane, se arată în documentul DIICOT.