De patru ani, Vlăduța Lupău și Adi Rus sunt soț și soție, iar cererea în căsătorie a fost una foarte specială. Artista a povestit cum a fost cerută, fiind un moment pe care l-a ținut secret, până acum, fiind știut doar de ea și de cei apropiați.
Cum a fost cerută în căsătorie Vlăduța Lupău
Adi Rus a cerut-o în căsătorie într-un mod deosebit.
Totul s-a petrecut în toiul nopții, atunci când Vlăduța se întorcea de la un eveniment. În timp ce un echipaj de poliție o verifica, Adi Rus a apărut cu un buchet de trandafiri și cu inelul și i-a pus cea mai importantă întrebare.
„Veneam de la un eveniment și era noaptea, pe la 3, când m-a oprit în trafic un echipaj de poliție. Domnii polițiști m-au tot întrebat și m-au verificat cu diverse lucruri, până la un moment dat, m-au întrebat de trusa medicală a mașinii (asta ca să mă dau jos din mașină).
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Și, când am coborât să merg să caut trusa, undeva prin portbagaj, hop, apare și el, cu un buchet imens de trandafiri și cu inelul. Am început să plâng, și de nervi pe polițiști, și de fericire că am văzut ce se întâmpla”, a povestit artista, conform viva.ro.
Motivul pentru care Vlăduța Lupău și Adi Rus nu mai fac petrecerea de nuntă
În anul 2019, Vlăduța Lupău și Adi Rus s-au cununat civil și religios, dar mult așteptata petrecere de nuntă nu a mai avut loc. Au amânat-o iar și iar și, în cele din urmă, au hotărât să nu mai facă nicio petrecere. Vlăduța Lupău a mărturisit că au decis să nu mai facă nicio petrecere, deoarece a trecut prea mult timp de atunci.
„Ne-am gândit că a trecut mult timp și, dacă Dumnezeu ne-a dat un copil, nu avea rost să mai facem și nuntă și, apoi, să-i facem lui botez. Ne-am concentrat pe evenimentul lui, să fie unul extraordinar!
Și, până la urmă, nu am făcut vreun eveniment pentru bani, cum se practică în România… Am făcut, ca să ne simțim noi bine și cei care ne sunt alături. De aceea am făcut o singură petrecere, și anume, botezul”, a povestit Vlăduța Lupău.