Vlăduța Lupău a făcut un anunț emoționant în cadrul unui spectacol pe care l-a susținut la Sala Palatului, după care a împărtășit acest moment și cu fanii săi pe pagina sa de Instagram. Artista este emoționată și se află în culmea fericirii.
Vlăduța Lupău însărcinată cu al doilea copil
Artista Vlăduța Lupău se pregătește să primească cu bucurie venirea pe lume a celui de-al doilea copil, fiindcă este însărcinată din nou.
Vlăduța Lupău experimentează momente de neuitat încă de când a aflat că familia sa se va mări. Aceasta îți exprimase anterior dorința de a avea un al doilea copil, iar acum această dorință îi este îndeplinită prin noua sa sarcină.
Cu o seară înainte, Vlăduța Lupău a stârnit curiozitatea fanilor săi online, menționând că ziua următoare va fi una specială pentru ea și că trăiește mari emoții.
Imediat după acest moment emoționant, Vlăduța Lupău a împărtășit și cu fanii prima imagine cu burtica de gravidă, alături de soțul ei, Adi Rus, și fiul lor, Iair, care va deveni astfel frate mai mare.
Despre sexul viitorului bebeluș, cei doi nu au făcut nicio dezvăluire, dar au transmis că sunt extrem de fericiți că vor deveni din nou părinți. Cu o emoție profundă, Vlăduța Lupău a împărtășit și gândurile sale legate de această nouă binecuvântare, exprimând recunoștință că încă o minune a fost adăugată în viața lor de familie.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Mesajul transmis de artistă pe pagina sa de Instagram
În postarea sa pe Instagram, artista a transmis un mesaj emoționant și plin de iubire pentru micuțul ce urmează să vină în viața lor.
„O altă minune Dumnezeu a pus în pântecele meu și va pune curând în viața noastră de familie. Iair a fost binecuvântat să nu rămână singur pe lume și o să aibă un partener de joacă, de necazuri și bucurii, un partener sincer și loial pe viață! „În rugăciunile mele, mereu îi mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu de sănătate … iar de curând am îndrăznit să-i cer “Doamne dacă vreodată vei mai binecuvânta casa noastră și familia cu un copil, aș vrea să fie cat mai curând ca să crească împreună cu Iair” și iată că…la fel ca de fiecare dată El mi-a ascultat rugăciunea. Ce mare binecuvântare! Așadar minune care vei veni veni în viața noastră, vreau să știi că mami, tati și frățiorul tău te așteptăm iar iubirea noastră se va înmulți nu se va împărți. Ce mai vreau să știi și ce i-am spus și fratelui tău… …nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învăța să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă!”, a transmis artista.
Astfel, familia Lupău-Rus se pregătește cu entuziasm și bucurie să primească această nouă binecuvântare în viețile lor, iar fanii artistei împărtășesc cu aceștia această fericire și emoție, urându-le tot binele și sănătatea în drumul lor către o nouă etapă în viață.
Vezi această postare pe Instagram