Vocea Papei Francisc s-a auzit pentru prima dată de la internare! Cum au reacționat credincioșii la auzul mesajului transmis de Suveranul Pontif

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 07 mar 2025, 14:44

Papa Francisc le-a transmis un mesaj credincioșilor

Sursa: Profimedia

Pentru prima dată de la internarea sa în spital, vocea Papei Francisc a fost auzită din nou, aducând un val de emoție în rândul credincioșilor adunați în Piața Sfântul Petru.

Înregistrarea audio, transmisă în mod neașteptat, a fost întâmpinată cu aplauze, iar cuvintele Suveranului Pontif au marcat un moment simbolic în cea mai lungă perioadă de absență publică din timpul pontificatului său.

Cum au reacționat credincioșii când au auzit vocea Papei Francisc

Papa Francisc, aflat sub tratament la Spitalul Gemelli din Roma, a dorit să le mulțumească celor care s-au rugat pentru sănătatea sa.

În mesajul său, rostit în limba spaniolă, el și-a exprimat recunoștința și a oferit binecuvântarea sa credincioșilor.

Cardinalul care a condus rugăciunea a introdus acest moment ca fiind „un dar frumos”, iar reacția celor prezenți nu a întârziat să apară. Într-o atmosferă încărcată de emoție, mulțimea a izbucnit în aplauze în timp ce vocea Papei răsuna în piață.

Vă mulțumesc din adâncul inimii pentru rugăciunile voastre pentru sănătatea mea din Piață, sunt cu voi de aici.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și Fecioara să vă protejeze. Vă mulțumesc”,
 a spus Papa Francisc în înregistrarea de la începutul rugăciunii Rozariului de seară din Piața Sfântul Petru, scie Sky News.

Citește și: Vești proaste de la Vatican. Ce se întâmplă cu Papa Francisc în aceste momente

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele trebuie să știe asta! Cine poate primi pensie de handicap cu însoțitor și ce condiții sunt necesare

Cu ce vești a venit Vaticanul despre Papa Francisc

Internat de aproape o lună, Papa Francisc primește îngrijiri medicale pentru o pneumonie dublă. Vaticanul a oferit actualizări constante despre evoluția stării sale, confirmând că aceasta s-a stabilizat comparativ cu zilele anterioare. Analizele de sânge rămân în limite normale, iar febra a dispărut.

„Având în vedere stabilitatea tabloului clinic, următorul buletin medical va fi publicat sâmbătă ”, a

transmis Vaticanul, prin intermediul unui comunicat.

Totuși, din cauza unei afecțiuni pulmonare cronice, Pontiful necesită ajutor pentru respirație. Noaptea, folosește un ventilator mecanic neinvaziv, iar pe parcursul zilei beneficiază de oxigenoterapie cu debit ridicat.

Citește și: Noi informații despre starea de sănătate a Papei Francisc. Anunțul făcut de Vatican

În paralel cu tratamentul pentru pneumonie, Papa urmează o rutină strictă de terapie fizică și respiratorie, menită să-i îmbunătățească funcția pulmonară.

Această perioadă de izolare a devenit cea mai lungă absență publică din cei 12 ani ai pontificatului său, fapt care a amplificat emoția resimțită de credincioși în momentul în care i-au auzit din nou vocea.

Prin acest mesaj neașteptat, Papa Francisc a reușit să transmită un semn de speranță și apropiere față de cei care îi urmăresc îndeaproape starea de sănătate, iar revenirea sa în spațiul public rămâne așteptată cu nerăbdare.