Deea Maxer și Dinu Maxer au divorțat, au împărțit și custodia, dar, deși ei spun că s-au asigurat ca totul să fie OK pentru copii, internauții nu sunt de aceeași părere și au sesizat anumite aspecte.
Deea Maxer și Dinu Maxer, criticați pentru decizia de a divorța
Deși au decis să divorțeze și au stabilit ca fiul lor să locuiască împreună cu Dinu, iar fiica lor să stea cu Deea, aceasta și-a cumpărat un apartament în același bloc în care a locuit cu Dinu, la câteva etaje distanță.
În așa fel, cei doi frați se pot vedea în fiecare zi și pot petrece timp cu ambii părinți. Cu toate acestea, internauții susțin că cei doi copii suferă, iar acest lucru este foarte vizibil. Totul a început de la o fotografie postată chiar de către Dinu.
Artistul a postat o fotografie cu fiul lor, iar internauții au comentat imediat, spunând că Andreas este nefericit din cauza divorțului, dar și din cauza faptului că fiecare dintre ei își dorește să își refacă viața, Deea Maxer reușind, deja acest lucru.
„Voi vă distrați și copiii suferă”, „Se vede supărarea pe cel mic! Îmi pare rău că nu mai sunteți o familie frumoasă și că ați luat-o pe drumuri diferite!”, „Păcat să te vadă la știri zilnic cu altă cucerire”, au fost doar câteva dintre comentariile primite de artist.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Iubitul Deei Maxer și Dinu Maxer s-au întâlnit
Dinu Maxer și actualul iubit al Deei Maxer au dat nas în nas la un eveniment la care amândoi au luat parte.
Deea Maxer avea de susținut show-ul oriental, iar iubitul ei a ajutat-o cu recuzita. Deea și Dinu au venit cu mașini separate, dar inevitabilul, la un moment dat, s-a produs.Persoanele care i-au văzut au spus că totul a decurs impecabil și că nu a avut loc nicio discuție aprinsă.
„Da, așa este, am avut un eveniment împreună cu Dinu, care a fost antamat înainte de divorț. Suntem profesioniști și, în continuare, lucrăm artistic împreună. Am cântat și piese în duet la acest eveniment, însă, am mers cu mașini separate”, a mărturisit Deea Maxer