Volodimir Zelenski a prevestit ceea ce avea să se întâmple în Ucraina. Replica folosită într-un spectacol din anul 2001, la care a fost prezent și Vladimir Putin: „Mă adresez omului de care depinde soarta întregii Ucraine”

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 02 dec 2022, 04:45

Volodimir Zelenski, actualul președintele al Ucrainei

Sursa: Facebook Volodimir Zelenski

Înainte de a deveni președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a fost comendiant, iar întâmplarea face ca la unul dintre spectacolele sale să fi participat și Vladimir Putin.

În anul 2001, Volodimir Zelenski a susținut un spectacol de comedie, iar o replică folosită de actualul președintele al Ucrainei a devenit virală, având în vedere că se apropie foarte mult de situația actuală a Ucrainei. La acel moment, în public s-a aflat și Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Volodimir Zelenski, glume pe seama lui Vladimir Putin, într-un spectacol de comedie din 2001

Pe vremea când era actor de comedie, Volodimir Zelenski a jucat într-un spectacol, alături de mai mulți colegi, în care personajele se aflau pe o insulă pustie. Aceștia aveau mai multe naționalități și, fiecare în parte, cerea ajutorul președintelui pentru a părăsi insula. La acel moment, Volodimir Zelenski a folosit o replică ce făcea trimitere la Vladimir Putin, iar acum, aceasta se potrivește perfect cu ceea ce trăiește actualul președintele din momentul în care a izbucnit războiul în Ucraina.

„Așteptați, așteptați! Eu acum mă adresez omului de care depinde soarta mea și nu doar a mea, ci a întregii Ucraine. Vladimir Vladimirovich, luați-mă, vă rog, măcar pentru datorii!”, a fost replica personajului jucat de Volodimir Zelenski. 

La spectacol a asistat și Vladimir Putin, acesta zâmbind ironic la gluma făcută de actorul Volodimir Zelenski.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: LIVE UPDATE A șaptea zi de război. Armata rusă susține că a preulat controlul orașului Herson, însă Ucraina neagă informațiile

Războiul dintre Rusia și Ucraina, în plină desfășurare. Este a șaptea zi în care Ucraina este atacată de armata rusă

Vladimir Putin a început războiul împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022, iar la șapte zile de la acest moment, atacul asupra Ucrainei continuă. Armata rusă bombardează orașele importante din Ucraina, printre care se numără Kiev, Harkov și Herson.

Chiar dacă a armata rusă a susținut în repetate rânduri că atacurile vizează zonele militare, civilii au avut de suferit, bombardamentele asupra unor blocuri, spitale, grădinițe sau școli făcând o mulțime de victime.

Pentru a restabili pacea, Vladimir Putin a impus trei condiții:

  1. „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei
  2. recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei
  3. asigurarea statutului neutru al Ucrainei

Evident, toate cele trei condiții sunt greu de acceptat pentru Ucraina.

Luni, cele două delegații s-au întâlnit pentru a negocia pacea, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie în urma celor 5 ore de discuții, astfel că s-a decis suspendarea negocierilor. Ulterior, delegațiile au stabilit să se întâlnească pentru a doua oară, fără să menționeze data exactă la care va avea loc această întâlnire. S-a vehiculat că Rusia și Ucraina s-ar putea așeza din nou la masa negocierilor pe 2 martie, însă acest lucru nu s-a întâmplat până la ora prânzului. 

Citeste si: Zbor de antrenament pentru avionul armatei SUA construit pentru a fi folosit în cazul unui război nucelar. Cât a durat misiunea