Volodimir Zelenski, mesaj direct pentru soldații ruși: "Muriţi pe pământul nostru!" | Video

Autor: Marina Ionescu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a transmis un nou mesaj soldaților ruși.

Volodimir Zelenski s-a adresat sâmbătă, 30 aprilie, soldaţilor ruşi. Preşedintele ucrainean Volodimir le-a trasmis un mesaj video.

Citeste si: România se unește cu Republica Moldova?! Victor Ponta: Numai dacă populația este de acord

Volodimir Zelenski, mesaj direct pentru soldații ruși

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat sâmbătă soldaţilor ruşi, recomandându-le într-un mesaj video că „mai bine ar rămâne în Rusia decât să meargă la război ca să moară în Ucraina”, evocând planurile comandamentului rus de a continua ofensiva şi de

a atrage mai multe forţe pe frontul ucrainean, relatează agenţia de presă Liga.net, potrivit Agerpres.

Comandamentul Federaţiei Ruse nu le spune soldaţilor săi despre pregătirea unor frigidere mobile suplimentare pentru cadavre şi nu spune adevărul despre pierderile suferite în Ucraina, a spus Volodimir Zelenski.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

“Fiecare soldat rus poate încă să-şi salveze viaţa. Este mai bine pentru voi să supravieţuiţi în Rusia decât să muriţi pe pământul nostru! ”, a lansat preşedintele ucrainean, vorbind în limba rusă în această parte a mesajului său.

Citeste si: SRI avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware la scară largă. Recomandări pentru români

Totodată, el a afirmat că guvernul său face “ tot ce este posibil ” pentru a garanta evacuarea celor rămaşi în  Mariupol, oraş din estul ţării devastat de armata rusă,

potrivit EFE.

„Mulţi lideri din lume încearcă să-i salveze pe apărătorii curajoşi ai oraşului. Facem tot posibilul pentru ca misiunea de evacuare din Mariupol să aibă sorţi de izbândă”, a spus preşedintele ucrainean, care a menţionat că 340 de grăniceri luptă în oraşul-port de la Marea Azov.

Sâmbătă seara, 20 de civili, femei şi copii, au fost evacuaţi din oţelăria asediată de ruşi, a informat Sviatoslav Palamar, adjunct al comandantului Regimentului Azov, potrivit agenţiei de presă ucrainene.

Zelenski susține că forţele ucrainene au distrus peste 1.000 de tancuri ruseşti, aproape 200 de avioane şi 2.500 de vehicule blindate de luptă ale trupelor ruse de la începutul invaziei în 24 februarie.