În cadrul unui podcast, Theo Rose și Anghel Damian au vorbit despre o posibilă extindere a familiei lor cu încă 2 copii. Acesta este un vis de-al actorului, iar cântăreața nu pare să se opună deloc.
Theo Rose și Anghel Damian, pregătiți să devină din nou părinți
Anghel Damian își dorește o formulă de 5. Actorul recunoaște că mereu l-a fascinat ideea de 3 frați într-o familie, exemplu pe care l-a văzut și la partenera sa, Theo Rose.
„Anghel a spus la un moment dat că formula noastră va fi de 5. Vom fi 5. Noi 2 și 3 copii. Și eu i-am scris acolo lui Sasha, în jurnal, că dacă o să mai aibă 2 frați, s-a împlinit profeția lui Anghel. Îi place la mine în familie, unde suntem 3 frați,” a spus Theo Rose în timpul podcast-ului.
„Am avut și eu pe partea mamei, sora ei avea tot 3 copii, verișori cu mine, dar au fost ca niște frați pentru mine și mi-a plăcut dintotdeauna formula asta de 3, mi s-a părut frumoasă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cadoul prețios pe care Theo Rose l-a pregătit pentru micuțul Sasha
Theo Rose a făcut o dezvăluire emoționantă. Se pare că artista deține un jurnal personal, dedicat în special micuțului Sasha. Acolo, vedeta notează tot ce se petrece în viața de cuplu, dar în paralel scrie și detalii din viața de familie, pentru ca Sasha, atunci când va crește, să citească și să realizeze tot ceea ce s-a întâmplat cât el era în burtica mamei și a apărut în viețile celor doi îndrăgostiți.
„Eu oricum scriu într-un jurnal pentru Sasha și acolo și transcriu din conversațiile noastre, pentru că probabil se vor pierde. Astea sunt niște lucruri extraordinare. Nu-mi vine să cred când le citesc și am nevoie să le recitesc pentru că asta mă reîndrăgostește și mai mult. S-au spus niște lucruri pe care eu nu le-aș fi spus niciodată.
Jurnalul e de dinainte să se nască Sasha, pentru că scopul meu a fost să spun de dinainte povestea noastră până la apariția lui și apoi povestea noastră cu el. La un moment dat am ajuns cu zilele în paralel,” a mai spus Theo Rose.