Vom putea ieși din case după ora 23:00? Anunțul făcut de Raed Arafat

Author: Marina Ionescu
Actualizat: 11 dec 2020, 12:28
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, joi seară, după şedinţa CNSU, că se propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile.

Starea de alertă în România va fi prelungită cu alte 30 de zile, din 14 decembrie, și vor rămâne în vigoare, inclusiv în perioada Crăciunului și a Revelionului, aceleași restricții valabile acum, între care carantina pe timp de noapte, potrivit lui Raed Arafat.

Raed Arafat i-a avertizat pe români ca în perioada sărbătorilor să limiteze vizitele, să evite mersul la colindat și petrecerile de Revelion: "Ne putem bucura de Anul Nou respectând regulile". Arafat a precizat că va fi introdusă o singură măsură nouă- vor exista reguli pentru operatorii de transport de cablu care deservesc pârtiile de schi.

Arafat a făcut un apel la români să respecte măsurile de protecţie în timpul sărbătorilorde iarnă.

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile

”A fost prezentată analiza situației, cu toate aspectele semnalate de INSP. Propunerea e de prelungire a stării de alertă cu încă 30 de zile. Păstrăm măsurile. Adaugăm una singură: operatorii de transport cablu de schi se va desfășura cu o reglementare care va fi stabilită prin ordin comun al miniștrilor.

În București am avut aproape 2.000 de cazuri în două zile. Fiecare dintre noi să respecte măsurile. Portul măștii, igiena, distanțarea, telemunca sunt esențiale.

De sărbători încercați să limitați numărul celor cu care vă întâlniți. Asta ne va permite să trecem mai ușor peste ce va urma. Hotărârea de Guvern cu aceste măsuri va fi adoptată vineri de guvern. Rămâne totul limitat: petreceri de sute de oameni, e clar nu.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Sărbătorile de iarnă se schimbă TOTAL! Ce va fi INTERZIS de Crăciun

Să vorbim deschis despre ce urmează în perioada sărbătorilor. E foarte important ca persoană fiecare ce va face, ca familie ce va face. În Bucureşti, numai în ultimele două zile, am avut număr de cazuri aproape de 2.000 două zile şi azi 1.700. Asta înseamnă o presiune care va fi asupra sistemului sanitar în următoarea perioadă. Asta înseamnă ca toată lumea să respecte portul măştii peste tot, distanţarea, măsurile de igienă, măsurile de telemuncă sau muncă la domiciliu sau combinarea cu separarea în două grupupri a celor care merg la lucru. De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dumneavoastră şi celor din familia dumneavoastră şi a celor în vârstă. Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu cât mai mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal

Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, mii de oameni în stradă, asta clar nu.(...) Nu vor fi festivităţi, cum au fost în alţi ani în centru în care să se întâlnească populaţia”, a mai afirmat Raed Arafat.