În zilele următoare se vor înregistra temperaturi de primăvară în întreaga țară, aceasta este prognoza meteo pentru perioada zilele de 18 și 19 ianuarie 2023.
Prognoză meteo ANM miercuri, 17-19 ianuarie 2023
Administrația Națională de Meteorologie au anunțat prognoza meteo ce îi așteaptă pe bucureșteni în perioada 17 ianuarie, începând cu ora 11:00 și 19 ianuarie, până la ora 18:00.
În această perioadă, temperaturile vor crește semnificativ, valorile fiind cu mult peste cele normale ale acestei perioade a anului. Maximele ce se vor înregistra în București în perioada 17-19 ianuarie vor fi cuprinse între 14-20 de grade, minimele ajungând la 7-10 grade.
Chiar dacă cerul va fi înnorat, precipitațiile vor fi slabe, iar vântul va sufla moderat și slab, rar având loc ușoare intensificări ale acestuia.
Și în Banat temperaturile vor fi crescute față de cele specifice lunii ianuarie, valorile maxime ajungând la 12-15 grade, iar minimele la 4-8 grade. În perioada 17-19 ianuarie, precipitațiile din zona Banatului vor fi frecvente și local se vor înregistra cantități însemnate de apă.
Cum va fi vremea în restul zonelor din România
În Crișana, la fel ca în zona Banatului, oamenii vor avea parte de o vreme similară cu cea din timpul primăverii, temperaturile maxime ajungând la 12-15 grade, iar
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Nici zona Transilvaniei nu va resimți temperaturile iernii în perioada 17-19 ianuarie, valorile maxime vor fi cuprinse între 9-15 grade, iar minimele vor fi între 0-5 grade. În acest interval de timp vor fi precipitații locale, temporare.
Până la data 23 ianuarie, în zona Maramureșului se vor înregistra temperaturi mai mari față de cele normale, cu o medie a temperaturilor maxime de 10-13 grade, iar a temperaturilor minime de 1-5 grade. Ploile se vor regăsi și în această regiune, fiind frecvente și locale, cantitative.
În regiunea Moldovei, valorile vor fi semnificativ mai ridicate față de cele normale, maximele temperaturilor ajungând la 6-13 grade, chiar mai mult în timpul zilei, iar minimele temperaturile fiind cuprinse între 0-6 grade.
Temperaturile ce se vor resimți în perioada 17-19 ianuarie 2023 vor fi ridicate pentru această perioadă a anului, temperaturile maxime fiind cuprinse între 11-17 grade, minimele ajungând între 5-10 grade.
În Muntenia se vor resimți valori de până la 20 de grade în perioada 17-19 ianuarie 2023, minimele în aceste zile fiind cuprinse între 4-8 grade. Precipitațiile vor fi prezente, însă pe arii restrânse, fiind ploi slabe.
Și în Oltenia temperaturile vor fi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului, maximele putând să ajungă la temperaturi cuprinse între 13-19 grade, iar minimele fiind cuprinse între 4-8 grade.
Citește și: Vacanța de Paște 2023: Câte zile libere vor avea elevii?
Sursa: meteoromania.ro