Vremea se schimba radical saptamana viitoare! Iata care sunt zonele vizate de ploi si temperaturi scazute si cand se va incalzi din nou!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 21 aug 2021, 01:05

De miercuri revin ploile, iar temperaturile scad in toata tara, pana la sfarsitul saptamanii.

Luni, vremea va fi în continuare ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, mai ales în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în sud-vest, iar după-amiaza și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse și descărcări electrice, local în Banat și Oltenia și pe arii restrânse în restul teritoriului, dar mai ales la munte, în nord și nord-vest. Cu totul izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele înalte de munte, local în sudul țării, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16...18 grade pe litoral și în jurul a 25 de grade în zonele de câmpie și podiș, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade. Izolat, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

La Bucureşti, luni, vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros și, mai ales spre sfârșitul intervalului, vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 9...11 grade.

Marţi, vremea va fi în general instabilă și se va răci ușor. Temporar înnorările vor fi accentuate și vor cădea averse, însoțite și de descărcări electrice, în cea mai mare parte a țării.

Izolat, vor fi condiții de grindină, iar cu precădere în sud-vest și la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, dar îndeosebi în sud, centru și zona înaltă de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade. Dimineața, în zonele joase, vor mai fi condiții de ceață.

Şi la Bucureşti, marţi, vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate și se vor semnala ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Temporar, vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă, în ușoară scădere față de ziua precedentă, va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Miercuri vremea se va menține instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse în majoritatea regiunilor, asociate local cu descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud și la munte, precum și, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 15 grade.

Şi în Bucuresti, miercuri, vremea se va menține instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și ploi de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11...12 grade.

De joi până sâmbătă, vremea se va menține în general instabilă, iar valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor normale climatologic pentru această perioadă. (sursa: ANM)