Vremea capricioasă va pune stăpânire pe mai multe județe ale țării în orele ce urmează. Astfel, meteorologii au emis două avertizări meteo de vreme rea, un cod galben și un cod portocaliu, acestea intrând în vigoare începând de astăzi, de la ora 10.
ANM a făcut anunțul: cod galben și portocaliu de ploi abundente. Unde va ploua în orele ce urmează?
Dacă în luna septembrie ne-am bucurat de vreme frumoasă, cu mult soare și cu temperaturi mult mai mari decât ar fi fost normal pentru data din calendar, acum, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că toamna își intră serios în drepturi. Se întorc ploile în mai multe județe ale țării.
Citeste si: Cod galben de ploi și inundații în jumătate din țară! Harta zonelor vizate
Începând de astăzi, de la ora 10, un cod galben de ploi abundente a intrat în vigoare. Avertizarea meteorologilor este valabilă până pe 02 octombrie, ora 10:00. Meteorologii au anunțat că în vestul, centrul și nordul țării, dar și în regiunile montane va ploua destul de mult, acumulându-se cantități de apă însemnate ce pot depăși 25...35 l/mp. Mai mult decât atât, în zonele de munte, în cursul zilei de miercuri, vântul va sufla cu putere, iar la rafală poate atinge peste 80 km/h.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Pe lângă codul galben de vreme rea, Administrația Națională de Meteorologie a emis și o avertizare meteo cod portocaliu de ploi abundente. Acesta este valabil în intervalul 30 septembrie, ora 10:00- 02 octombrie, ora 10:00.
Principalele zone vizate sunt Maramureșul, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crișanei, zona Carpaților Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Aici, meteorologii au anunțat că va ploua destul de mult, cantitățile de apă depășind 40...70 l/mp. Codul portocaliu de ploi abundente vizează 11 județe ale țării: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș Severin și Gorj.Astfel, sfârșitul lunii septembrie aduce vreme mohorâtă în mai bine de jumătate de țară.
Citeste si: VIDEO- Vremea a distrus merele. Prețuri mai mari cu 70%