Vremea vineri, 22 decembrie 2023, pentru toată țara: Ninsorile o să apară în zonele de munte

Autor: Bianca Vidoi

În zonele de munte vor fi observate straturi substanțiale de zăpadă

Sursa: Unsplash

Reprezentanții ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 22 decembrie 2023.

Vineri, 22 decembrie 2023, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie vremea va fi tot mai rece, iar în vestul, nordul și centrul României sunt șanse mari de precipitații.

Iată cum va arăta prognoza meteo pentru această zi, anunțată de reprezentanții ANM.

Prognoza meteo ANM pentru ziua de vineri, 22 decembrie 2023, în țară

Vineri, 22 decembrie 2023, vremea va fi în general închisă, cu șanse mari de precipitații în vestul, nordul și centrul României, însă și pe ariile închise din restul țării.

La munte, aceste precipitații se vor transforma în fulgi de zăpadă, iar în zona de nord a României vor fi precipitații amestecate cu fulgi de zăpadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 11 grade Celsius, în timp ce valorile minime arătate de termometre vor fi cuprinse între -4 și 5 grade Celsius. Izolat vom putem observa și ceață în toate regiunile țării.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în București

Și în Capitală cerul o să fie predominant înnorat, fără ca soarele să își facă apariția pe cer, vântul va sufla variabil, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de 2 grade Celsius. Sunt șanse reduse de precipitații.

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Constanța

Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei de vineri în Constanța, vântul va sufla cu 20 km/h, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Temperatura maximă va fi de 9 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 3 grade Celsius. Sunt șanse minime de precipitații.

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Brașov

La Brașov cerul va fi însorit, indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla variabil. Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius, iar cea minimă de -2 grade Celsius. Pe parcursul nopții sunt așteptate ninsori ocazionale și fulguieli.

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Focșani

În Focșani, cerul va fi parțial însorit, după câteva zile de cer înnorat, iar indicele UV de 1 din 11.

Vântul va sufla cu 11 km/h, temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de- 2 grade Celsius.

Citește și: Un ciclon polar lovește România! Fenomenul va afecta drastic întreaga țară, până de Crăciun

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Oradea

Cerul va fi înnorat în Oradea la data de 22 decembrie, însă vor exista momente pe parcursul zilei în care soarele să apară, indicele UV va fi de 2 din 11, iar temperatura maximă va fi de 7 grade Celsius.

Vântul va sufla cu 28 de km/h, iar temperatura minimă va fi de 1 grad Celsius. 

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Iași

Ultimele zile din Iași au fost înnorate, însă vineri soarele o să reapară pe cer, vremea va fi răcoroasă, iar vântul va sufla cu 17 de km/h. Indicele UV va fi de 1 din 11, temperatura maximă va fi de 7 grade Celsius, iar cea minimă de -3 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Craiova

Cerul va fi înnorat în Craiova la sfârșitul acestei săptămâni, însă cu toate acestea vremea va fi plăcută, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Vântul va sufla variabil, temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 2 grade Celsius. Pe parcursul nopții cerul este parțial spre predominant noros.

Prognoza meteo ANM vineri, 22 decembrie 2023. Vremea în Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca, vremea va fi rece, cu un cer mai mult înnorat în mare parte a zilei de 22 decembrie 23, însă soarele își va face apariția în câteva momente, iar vântul va sufla variabil. Indicele UV va fi de 2 din 11, temperatura maximă va fi de 5 grade Celsius, iar cea minimă de -1 grad Celsius. Pe timpul nopții sunt așteptate câțiva fulgi de zăpadă.