Eda Ece se numără printre cele mai talentate și admirate actrițe ale momentului în Turcia. Deși are doar 32 de ani, frumoasa actriță a fascinat publicul încă de la primele sale apariții pe micile ecrane, în producții de succes, care i-au adus notorietate și au propulsat-o printre cele mai apreciate actrițe. Cel mai recent proiect este serialul Prețul fericirii în care da viață personajului Yildiz, la care încă se continuă filmările.
Yıldız din serialul Prețul fericirii, momente de senzație pe platourile de filmare
Eda Ece s-a născut în anul 1990, în Istanbul, unde a crescut, a primit o educație aleasă și a studiat.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
La vârsta de 21 de ani, Eda Ece a fost cooptată în distribuția unui serial de televiziune, Pis Yedili, unde a debutat cu un rol secundar, iar în anul 2016, a jucat pentru prima dată un rol principal într-un film artistic, intitulat Görümce. Rolul principal care i-a adus cel mai mare succes de până acum în carieră este cel interpretat în producția Prețul fericirii, în care a dat viață personajului Yildiz, o tânără dornică de a deveni din ce în ce mai bogată prin orice mijloace.
De curând, superba actriță a publicat pe contul ei de socializare un scurt clip video în care a surprins aniversarea unui coleg din echipa de producție a serialului Prețul fericirii. Eda Ece și colegele sale au pregătit o surpriză de proporții colegului lor Mehmet, care s-a bucurat enorm asemenea unul copil de cadoul și urările primite.