ZECI DE DRUMURI NATIONALE, inchise de autoritati din cauza zapezii VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 03:03

De aseara pana in aceasta dimineata, viscolul a facut prapad prin Moldova!

Un autocar cu 30 de pasageri, dintre care mai multi copii este de mai multe ore blocat la iesirea din Husi. Autocarul se indrepta spre Republica Moldova si urma ca in aceasta dimineata sa treaca granita prin Vama Albita. Numai ca, viscolul si ninsoarea au inchis traficul pe drumul national ce leaga Municipiul Husi de Albita. Si mai grav este ca autocarul nu mai are combustibil suficient, asa ca pasagerii stau mai mult in frig.
Inspaimantat sa nu inghete copiii in masina, unul dintre calatori a mers la Politia din Oras pentru a cere ajutor. Disperarea barbatului a convins autoritatile sa nu-i lase sa moara inghetati. Oamenii vor primi alimente, dar si combustibil.

Un microbuz de transport s-a rasturnat intr-un sant, pe drumul national ce leaga Buzaul de Braila. Soferul n-a tinut cont de stratul consistent de zapada depus pe carosabil si a mers cu o viteza excesiva.
O minune a facut ca numai trei persoane sa fie usor ranite, ceilalti pasageri au scapat fara nicio zgarietura. Cu totii au fost preluati de un alt microbuz si dusi la destinatie.


Nici cei care n-au plecat de acasa, n-au scapat de furia iernii! Rafalele de vant au spulberat totul in cale si au lasat peste 30 de localitati in bezna. Cel mai grav afectat este Buzaul, acolo unde 13 localitati au ramas fara curent.



Si brailenii au ramas in bezna, in aceasta dimineata. Din cauza viscolului care a provocat avarii la reteaua de electricitate, patru localitati nu mai au energie electrica.

Autoritatile locale au suspendat cursurile in mai multe scoli. In judetul Galati, 25 de unitati de invatamant au pus lacatul la poarta din cauza nenorocirii de afara. Soferii microbuzelor care ii transporta pe elevi se tem sa nu ramana izolati prin drumurile blocate de zapada.



In ultimele 24 de ore, rafalele de vant au spulberat ninsoarea pe carosabil. In acest moment, mai multe drumuri nationale si judetene din sud-estul tarii sunt inchise.


- DN 23A, intre localitatile Gologanu- Ciorasti;
- DN 23B, intre localitatile Maicanesti- Ciorasti;
- DN 2N, intre localitatile Bogza- Dumbraveni;
- DN 22, intre localitatile Ramnicu Sarat- Baile;
- DN 24B, intre localitatile Husi- Albita;
- DN 24D, intre localitatile Barlad- Vanatori;
- DN 11A, intre localitatile Adjud- Barlad;
- DN 26, intre
localitatile Blagesti-Murgeni

Inca de azi-dimineata, zeci de utilaje lucreaza fara oprire pentru a indeparta zapada depuse pe sosele.  Chiar si asa, abia se circula in zonele deszapezite.