Zile libere 2020. Care este următoarea minivacanță înainte de sărbătorile de iarnă

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 27 aug 2021, 02:00
Când vom benefcia de următoarele zile libere legale
Sursa: unsplash.com

Au rămas doar 4 zile libere legale în 2020. Angajații vor beneficia de o nouă minivacanță, înaintea sărbătorilor de iarnă.

Ca în fiecare an, angajații de la stat și nu numai beneficiază de mai multe zile libere legale. Acestea reprezintă, de fapt, sărbătorile care, prin lege, au fost decretate libere. 2020 are un total de 15 astfel de zile, dintre care au rămas doar 4.

Când vom benefcia de următoarele zile libere legale

Guvernul României a stabilit încă din luna decembrie a anului trecut care vor fi zilele libere legale în 2020. Au ieșit la socoteală 15 sărbători legale. Dintre acestea, 11 au fost sau vor fi în cursul săptămânii și 4 în week-end.

Din păcate pentru angajați, octombrie este una dintre puținele luni care nu include nicio sărbătoare legală. Mai avem de așteptat destul de mult până la următoarea zi liberă, care va fi pe 30 noiembrie. Atunci se sărbătorește Sfântul Andrei, considerat ocrotitorul românilor. Această zi a fost decretată zi liberă încă din 2012.

Vestea bună este că 30 noiembrie cade într-o luni, ceea ce înseamnă că angajații de la stat vor avea parte de un week-end prelungit. Dar asta nu e tot. Conform legislației, și ziua de 1 decembrie, Ziua Națională a României, este tot liberă. Astfel, angajații vor avea o minivacanță de 4 zile, care va începe sâmbătă, pe 28 noiembrie, și se va încheia miercuri, pe 2 decembrie.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Câte zile lucrătoare au mai rămas în 2020

Anul 2020 se apropie cu pași repezi de final. Au mai rămas mai puțin de 3 luni până când vom intra în noul an.

Înainte de a ne face planuri pentru vacanța de iarnă, haideți să vedem câte zile și câte ore mai avem de muncit, în mod legal.

Octombrie a început deja de săptămâna trecută, dar este o lună cu 31 de zile. Acest lucru înseamnă că din 22 de zile lucrătoare din această lună, au rămas 19, dacă nu punem la socoteală și ziua de astăzi.

Astfel, până la finalul lui octombrie, angajații mai au de lucrat 152 de ore legale. De menționat este și faptul că 5 octombrie este zi liberă pentru profesori și pentru elevi, în condițiile în care în această zi se sărbătorește Ziua Educației.

În ceea ce privește luna noiembrie, care are 30 de zile, dar ultima zi este liberă, rămân 20 de zile lucrătoare, adică un total de 160 de ore. Ultima lună a anului are 21 de zile lucrătoare, ceea ce echivalează cu 168 de ore.

Este important de știut că angajații care, din diferite motive, sunt nevoiți să lucreze chiar și în zilele libere legale, aceștia au dreptul să primească alte libere în următoarele 30 de zile. Dacă acest lucru nu se poate efectua, salariații vor fi recompensați financiar, conform sporului de salariu.