Două drone au fost surprinse duminică, 16 iulie, în zona portului Sevastopol. Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a criticat Ucraina. O serie de blindate de tipul Bradley au fost distruse de armata rusă.
Ucraina a recuperat 18 kilometri pătrați din teritoriu
Ucraina a anunțat luni, 17 iulie, că săptămâna trecută armata sa a recuperat 18 kilometri pătrați de la trupele ruse de invazie, dintre care șapte în jurul orașului Bahmut, din est, ocupat de inamic în mai, după luni de lupte intense.
Podul lui Putin a fost lovit de rachete
Podul care leagă Rusia de Crimeea, peste strâmtoarea Kerci a fost avariat după ce a fost lovit de o rachetă. Stâlpii de susținere ai podului ar fi fost deteriorați, iar o mașină a fost prinsă în explozie și doi oameni au murit. Circulația a fost oprită și s-au format coloane pe mai mulți kilometri.
Citește și: Suedia acceptata in NATO: Ce înseamnă acest lucru pentru alianță?
Portul din Sevastopol a fost atacat de drone ucrainene
Armata rusă, aflată în zona Mării Negre a interceptat nouă drone ucrainene care ținteau portul Sevastopol, din Crimeea anexată – a anunțat, duminică dimineață, pe aplicația de mesagerie Telegram, guvernatorul orașului, instalat de Moscova, Mihail Razvojaiev, citat de agențiile internaționale de știri. El afirmă că n-au fost obiective avariate, nici pe uscat, nici pe mare, și că toate dronele au fost doborâte.
Transportul maritim, inclusiv cel cu feriboturile de pasageri, a fost, totuși, suspendat pentru mai multe ore.Mai multe blindate Bradley au fost distruse de armata rusă
Administrația condusă de Joe Biden a trimis Ucrainei nu mai puțin de 50 de vehicule de luptă Bradley, un transportor blindat de personal care îmbină puterea mare de foc cu capacitatea de a transporta aproximativ 10 soldați.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
The New York Times a precizat că Brigada 47 Mecanizată a Ucrainei este singura unitate despre care se știe că a primit vehiculele.
Și documentele Pentagonului scurse în februarie pe rețelele de socializare indică că Brigada 47 urma să primească un total de 99 dintre ele. Dar alte rapoarte sugerează că Statele Unite au livrat aproximativ 109 vehicule, care au fost dislocate pentru prima dată pe câmpul de luptă în aprilie.Totuși, se spune că aproximativ 34 de blindate au fost acum confirmate vizual ca fiind abandonate, deteriorate sau distruse. Ceea ce înseamnă că, aproape o treime din vehiculele Bradley ar fi fost deja pierdute sau avariate.
Liderul Bulgariei a criticat Ucraina
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, nu s-a sfiit să critice Ucraina, deși țara pe care o conduce este membru al NATO, organizația care ajută poporul ucrainean să lupte împotriva Rusiei invadatoare.
Mai exact, acesta a anunțat că Ucraina „insistă să poarte un război” împotriva Rusiei și că Europa ar plăti pentru toate acestea.
Se știe că Radev a susținut poziții apropiate de cele ale Kremlinului încă de la începutul invaziei rusești.
Rumen Radev a insistat pentru discuții între Kiev și Moscova și pentru o rezolvare pașnică a războiului. Acest lucru i l-a transmis și omologului său ucrainean, atunci când acesta din urmă a mers la Sofia, la începutul acestei luni. Zelenski i-a răspuns lui Radev că Ucraina nu are o soluție pașnică.
Sursă: digi24.ro