Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin a încheiat o înțelegere cu președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt revoltei din 24 iunie. SUA trimite noi ajutoare Ucrainei.
Rusia a lansat a pentru a doua noapte consecutiv un atac asupra Odesei
Se pare că atacul a fost „foarte puternic, cu adevărat masiv”- susține, într-un mesaj vocal postat pe canalul său de Telegram, purtătorul de cuvânt al administrației militare a Odesei, Serghei Bratciuk, citat de media.
Piloții din Ucraina încep procesul de instruire pe avioanele F-16
Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene afirmă că pregătirea piloților pe avioanele americane de luptă F-16 va dura șase luni, eventual chiar mai puțin.
Astfel, antrenamentele ar urma să înceapă la sfârşitul lui august, iar Iuri Ignat a declarat că vor exista probabil mai multe baze de instruire din cauza numărului limitat de simulatoare, instructori, avioane de antrenament şi altele.
Totuși piloții sunt instruiți nu doar să zboare ci şi să folosească muniția extrem de variată cu care pot fi dotate aparatele, iar toate acestea trebuie stăpânite nu numai de piloți, ci și de diverșii specialiști de la sol, care primesc şi ei instruire.
Casa Albă a anunțat că ucrainenii ar putea primi mult doritele aparate F-16 spre sfârşitul anului.
SUA trimite noi ajutoare către Ucraina
Liderii Statelor Unite ale Americii au anunțat că vor trimite un nou ajutor Ucrainei, în valoare de 1,3 miliarde de dolari.
Pachetul conține în mod special patru sisteme de rachete de apărare antiaeriană, rachete antitanc, muniții de artilerie, materiale de deminare şi drone explozive.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În comunicatul oferit de Pentagon spune că: „subliniază angajamentul continuu al SUA de a răspunde necesitaților presante ale Ucrainei în ceea ce privește furnizarea de mijloace esențiale pe termen scurt şi, în același timp, construind capacitatea durabilă a forțelor armate ale Ucrainei de a-şi apăra teritoriul şi de a respinge agresiunea rusă pe termen mediu şi lung”.
Trebuie menționat faptul că ajutorul nu va fi trimis prea curând căci ajutorul anunțat cade sub incidența Inițiativei de ajutor securitar pentru Ucraina prin care SUA furnizează mai degrabă echipamente provenind de la industria de apărare sau de la aliați şi nu direct din arsenalul forțelor armate americane.
Donald Trump, care a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, a avertizat că dacă este reales, nu va ezita să trimită Europei nota de plată pentru costurile războiului din Ucraina. „Voi cere Europei să ne ramburseze costul reconstrucției stocurilor trimise în Ucraina, ceea ce ar trebui să facă acum, dar Joe Biden este prea slab, prea lipsit de respect”, a precizat Trump.
Vladimir Putin și Evgheni Prigojin au bătut palma pentru a pune stop rebeliunii Wagner
Șeful serviciului secret britanic Mi6, Richard Moore, a anunțat că șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin a încheiat o înțelegere cu președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt revoltei din 24 iunie, iar după câteva zile a fost primit de Putin la Kremlin.
Șeful Mi6, cunoscut sub numele de C, și-a exprimat nedumerirea față de schimbările de atitudine din acel weekend de la Kremlin. „Dacă ne uităm la comportamentul lui Putin în acea zi, Prigojin era trădător la micul dejun, a fost iertat până la cină și apoi, după câteva zile, a fost invitat la ceai. Deci, există unele lucruri pe care chiar șeful MI6 le consideră dificil de interpretat” a declarat Moore.
Acesta a mai spus că este este șocat de slăbiciunea arătată de Vladimir Putin: „Nici măcar nu a ripostat împotriva lui Prigojin. A încheiat un acord pentru a-și salva pielea, folosindu-se de bunele oficii ale liderului din Belarus”.
„Nici măcar eu nu pot vedea ce e în capul lui Putin. Trebuie să-și fi dat seama că ceva e foarte putred în statul Danemarca – ca să-l citez pe Hamlet – și a trebuit să încheie această înțelegere”, a mai spus Moore.
Liderul MI6 i-a încurajat de asemenea pe rușii dezamăgiți de războiul declanșat de Rusia în Ucraina să lucreze pentru spionajul britanic.