Ziua 522 de război în Ucraina: Mai multe drone ucrainene au atacat Moscova duminică dimineața. Kievul amenință că armata va intra în Crimeea

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 30 apr 2024, 00:40

Dronele ucrainene au atacat Moscova duminică dimineața.

Sursa: https://www.facebook.com/zelenskiy.official

Dronele ucrainene au atacat Moscova duminică dimineața.

Mai multe drone au atacat Moscova de dimineață. Ucraina și Rusia continuă să își atace orașele, iar Kievul anunță că va intra în Crimeea.

Dronele ucrainene au atacat Moscova

Duminică dimineața, dronele ucrainene au atacat Moscova. Din fericire nu sunt victime.

Primarul capitalei, Serghei Sobianin, a declarat că "În această seară a avut loc un atac cu drone ucraineană. Fațadele a două clădiri de birouri din orașul Moscova au fost ușor deteriorate. Nu există victime”.

Tot acesta a declarat că alte două drone implicate într-un atac asupra capitalei au fost doborâte în vestul regiunii Moscova, fără să se cunoască țintele pe care urmau să le atace.

Citește și: Ziua 521 de război în Ucraina: Nouă persoane rănite în urma unui atac rusesc în Dnipro. România va extinde rutele de tranzit pentru cerealele ucrainene

La scurt timp, primarul a revenit spunând că o persoană a fost rănită în urma explozii dintr-o clădire a orașului Moscova, după atacul cu drone: „Un agent de securitate a fost rănit într-o clădire în urma exploziei. Geamurile de la primul până la etajul al patrulea au fost spulberate în urma unui atac cu drone”.

Conform Ministerului rus al Apărării, duminică, 30 iulie, Ucraina a încercat să atace instalațiile Moscovei cu drone, dintre care una a fost distrusă în aer deasupra teritoriului districtului Odintsovo și alte două au fost suprimate și prăbușite în orașul Moscova.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Ucraina se pregătește să intre în Crimeea

Kievul amenință că armata va intra în Crimeea
[Sursa: https://www.facebook.com/zelenskiy.official]

Kirilo Budanov, șeful direcției principale de informații a ministerului ucrainean al Apărării, și-a exprimat încrederea că trupele Ucrainei vor intra „în curând” în Crimeea.

Totuși, acesta nu a precizat o dată până la care va începe operațiunea militară, ci a spus doar că acest lucru se va întâmpla „în curând” Budanov a numit amenințarea din Belarus nerealistă și a subliniat că desfășurarea mercenarilor Wagner în Belarus nu sperie deloc Forțele de Apărare ale Ucrainei.

Citește și: Update Live Ziua 520 de război în Ucraina: Putin se pregătește de un război de lungă durată. Rusia Mulțumește Coreei de Nord pentru sprijinul acordat împotriva Ucrainei

Grupul Wagner vrea să intre în Polonia

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că peste 100 de soldați din grupul Wagner s-a mutat lângă orașul belarus Grodno, aproape de granița cu Polonia.

Polonia este îngrijorată de posibila răspândire a războiului pe teritoriul său, încă de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Polonia a decis să plaseze peste 1.000 de militari în estul țării, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari provocate de prezența luptătorilor Wagner în Belaru Mateusz Morawiecki a declarat că „Situația devine din ce în ce mai periculoasă... Cel mai probabil ei (luptătorii Wagner) se vor deghiza în polițiști de frontieră ai Belarus și vor ajuta migranții ilegali să ajungă pe teritoriul polonez (și) să destabilizeze Polonia”.

„Cel mai probabil vor încerca să intre în Polonia pretinzând că sunt migranți ilegali, și acest lucru reprezintă amenințări suplimentare” a mai precizat acesta.

Acesta nu a vrut să ofere sursa informațiilor sale despre mișcările Wagner, iar Anton Motolko, fondatorul proiectului „Hajun” din Belarus, care monitorizează activitatea militară din țară, a declarat pentru Reuters că grupul său nu are nicio dovadă că luptătorii Wagner se apropie de Grodno.