Ziua Armatei Române este celebrată anual la data de 25 octombrie, zi în care este amintit momentul în care Transilvania de Nord a fost eliberată de ocuparea străină. Prin intermediul acestei zile putem să onorăm soldații ce au ajutat la eliberarea Transilvaniei de Nord, alături de sacrificiile realizate de aceștia, dar și istoria țării noastre.
Ziua Armatei Române, sărbătorită pe 25 octombrie
Ziua de 25 octombrie nu a devenit Ziua Armatei Române în mod aleatoriu, ci a fost aleasă datorită importanței pe care o are pentru țara noastră, dar și pentru armata României.
La data de 25 octombrie 1944, trupele armatei române, alături de forțele aliate, au reușit să elibereze orașul Carei și regiunea Transilvaniei de Nord de sub ocupația străină. Acest moment a fost unul foarte important pentru România, marcând eliberarea completă a teritoriului național ocupat cu ajutorul Dictatului de la Viena din 1940.
Ziua Armatei Române este celebrată de 80 de ani, la data de 25 octombrie 2024, zi în care este amintit și sărbătorit curajul, motivația, sacrificiile soldaților, elemente de care au avut nevoie pentru a apăra independența și integritatea națională.
Program evenimente de Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este celebrată în toată țara prin intermediul manifestărilor organizate „în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt dislocați militarii români, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.”.
Programul evenimentelor organizate în București:
- Ora 10.00, Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului
militar de studenții anilor I ai Academiei Tehnice Militare, Universității Naționale de Apărare și Institutului Medico-Militar, urmate de schimbarea gărzii la MON. De asemenea, aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române vor survola monumentul.- Ora 12.00, Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”- Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
- Ora 12.00, Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României, din fața Palatului Național al Copiilor- Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori.
- Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Programul evenimentelor organizate în țară:
-Ora 10.00, Cluj-Napoca, Monumentul „Glorie Ostașului” Român din Piața Avram Iancu- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, defilarea militarilor și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
- Ora 10.00, Păuliș, Monumentul Eroilor- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori.
- Ora 15.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, sosirea „Ștafetei Veteranilor Invictus” și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Începând cu ora 10.00, în Parcul Dendrologic din localitate va putea fi vizionată o expoziție statică de armament, echipamente și tehnică militară.
- Ora 17.00, Satu Mare, Monumentul Ostașului Român- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, potrivit mapn.ro.