Ziua Îndrăgostiților 2023: Povestea de mult uitată a Sfântului Valentin. Cine a fost, de fapt, acesta și de ce pe 14 februarie se sărbătorește iubire

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 14 feb 2023, 10:10

Cine a fost Sfântul Valentin și care sunt legendele sale?

Sursa: https://www.pexels.com/

Cine a fost Sfântul Valentin și care sunt legendele sale

Sărbătoarea Sfântului Valentin, sărbătorită pe 14 februarie, este strâns legată de o serie de legende. Care sunt acestea?

Cine a fost Sfântul Valentin

De foarte mult timp, în luna februarie este sărbătorită iubirea, iar odată cu ea este sărbătorit și Sfântul Valentin, considerat patronul celor care se iubesc. Înainte de creștinarea imperiului, romanii sărbătoreau, la idele lui februarie sărbătoarea Lupercalia. Organizată ca un festival al fertilității închinat zeului roman al agriculturii Faunus, dar și al fondatorilor Romei, Romulus și Remus.

Citește și: Mesaje haioase de Valentine's Day 2023: Urări pentru 14 februarie- Ziua Îndrăgostiților

Recunoscut oficial de Biserica Romano-Catolică, Sfântul Valentin este cunoscut ca fiind o persoană reală care a murit în jurul anului 270 d.Hr. Cu toate acestea, adevărata sa identitate a fost pusă la îndoială încă din 496 d.Hr. „Fiind cunoscut numai de Dumnezeu”. Un raport din anii 1400 îl descrie pe Sfântul Valentin ca pe un preot de la templu care a fost decapitat în apropierea Romei de către împăratul Claudius II pentru că a ajutat cuplurile

creștine să se căsătorească.

O altă povestire susține că Valentin a fost episcopul de Terni, martirizat tot de Claudius al II-lea la marginea Romei. Datorită similitudinilor acestor povești, oamenii cred şi astăzi că este vorba despre aceeași persoană. Confuzia despre adevărata identitate a Sfântului Valentin a fost îndeajuns cât Biserica Catolică să întrerupă venerarea liturgică față de el în 1969, deși numele său rămâne pe lista sfinților recunoscuți oficial.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Care sunt cele 3 legende ale Sfântului Valentin

Chiar dacă nu se știe exact cine a fost Sfântul Valentin, în jurul acestui personaj au fost create 3 legende.

Prima legendă a Sfântului Valentin

Legenda acestui sfânt Valentin spune că ar fi fost un preot în Imperiul Roman, în timpului lui Claudius II (213-270).

Împăratul se angajase la conducerea unor campanii militare sângeroase care necesitau menținerea constantă a numărului de soldați în armată. Deoarece, în viziunea sa, bărbații tineri nu pot fi înrolați, fiind legați de neveste și copii, împăratul scoate căsătoria în afara legii.

Preotul Valentin a continuat, în secret, să căsătorească tinere cupluri. Bineînțeles că a fost descoperit și, cum împăratul Claudius era un împătimit al persecutării creștinilor, a fost trimis în închisoare.

Aici se îndrăgostește de o femeie oarbă căreia îi redă vederea, dar nu avea să își trăiască dragostea, căci este omorât prin decapitare la 14 februarie.

Citește și: Mesaje de 14 februarie 2023 pentru soț/ soție sau iubit/ iubită: Urări și felicitări pentru Valentine's Day și Ziua Îndrăgostiților. "Nu știu cum am trăit fără tine înainte. Acum, simt că lumea mea este completă, pentru că ești alături de mine”

A doua legendă a Sfântului Valentin

Sf. Valentin a fost un episcop pios din Terni. Fără a se preciza exact nelegiuirea pentru care era condamnat, a fost întemnițat la Roma, în timpul unei vizite. În închisoare, a devenit apreciat atât de către gardieni, cât și de însuși împăratul Claudius. Identic cu primul Sfânt, viața acestuia s-a terminat în același mod tragic, în aceeași zi a lunii februarie, pentru a fi încercat să îl convingă pe Claudius să renunțe la interzicerea căsătoriei.

A treia legendă a Sfântului Valentin

Povestea acestuia este foarte asemănătoare cu cea de-a celui dintâi. Nepăsător la interdicția pusă de Claudius II, a continuat să oficieze ceremonii de căsătorie și a fost, de asemenea, aruncat în temniță. S-a îndrăgostit, și el, dar de fiica unui gardian. Înainte de a fi omorât prin bătaie cu pietre și, în final, decapitare pe data de 14 februarie, a lăsat un bilet către iubita sa, semnat ”tua Valentini” (al tău Valentin).

Poveștile celor trei sfinți foarte apropiate pentru ca o conștiință realistă să nu considere, pe bună dreptate, că este povestea unei singure persoane, care, transmisă prin viu grai, s-a modificat, conform simțului romantic al fiecărui povestitor.

Sursă: historia.ro